Baruri, cluburi și săli de jocuri de noroc din Pitești, controlate de polițiști! Mai mulți bărbați au fost amendați

226 views

Baruri, cluburi și săli de joc din Pitești, controlate de polițiști! Mai mulți bărbați au fost amendați. ”Poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Piteşti au acționat în incinta şi zonele adiacente ale barurilor şi cluburilor cu program prelungit, precum şi în zona sălilor de jocuri de noroc, pentru prevenirea faptelor antisociale, prevenirea şi combaterea faptelor contra patrimoniului, a vieţii şi integrităţii persoanei, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică”, transmite Poliția Argeș.

Au fost controlate baruri și cluburi din zona Ceair și Centru și săli de jocuri de noroc din zonele Republicii, Centru și Vivo! Pitești. Au fost legitimate 172 de persoane şi au fost aplicate șase sancţiuni contravenţionale, conform Legii 61/1991R, pentru adresare de injurii, în valoare totală de 3.500 de lei.

Comments

comments