Bani pentru profesorii şi şcolile care pregătesc olimpici

Profesorii şi şcolile care pregătesc olimpici vor primi bani.

Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat miercuri, 238 octombrie, noile norme metodologice privind cheltuielile cu organizarea şi desfăşurarea competițiilor școlare, extrașcolare şi extracurriculare, cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor premiați, profesorilor care i-au pregătit și unităților școlare de proveniență a premianților. Aceste măsuri ar putea intra în vigoare după ce proiectul va fi adoptat de Guvern.

Elevii din învăţământul preuniversitar de stat, precum și cei din învățământul particular și confesional, care participă la competiții școlare pe discipline, multidisciplinare, interdisciplinare, transdisciplinare şi la competiții educative extrașcolare şi extracurriculare, numite în continuare competiţii şcolare, organizate la nivel județean, interjudețean, regional, național sau internațional și la pregătirea centralizată a loturilor naționale ale României pentru competiţiile internaționale organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, numit în continuare MECŞ, beneficiază, în regim de gratuitate, pe perioada desfășurării respectivei activităţi de: cazare și masă în internatele şi cantinele școlare, în taberele şcolare, în cabane și hoteluri de până la trei stele inclusiv; transport cu trenul, cu mijloace rutiere, maritime sau fluviale și cu avionul. Pe teritoriul României, transportul cu trenul se poate face la clasa a II-a, pe distanțe mai mici de 300 km, respectiv la clasa I sau cu vagon de dormit pe distanțe de cel puțin 300 km; diurnă, fonduri pentru obținerea vizei, a asigurărilor medicale și pentru cheltuieli cu decontare ulterioară, pentru elevii care fac parte din loturile României participante la etapa internațională a competițiilor școlare organizate în străinătate, conform reglementărilor în vigoare.
Cadrele didactice care însoţesc elevii la activităţile de mai sus beneficiază de aceleaşi drepturi pe care le au elevii.

Loturile de elevi, cu vârste de până la 18 ani, participante la competiţiile şcolare organizate în ţară, vor fi însoțite, în mod obligatoriu, de câte un cadru didactic; loturile care depășesc 10 elevi vor fi însoțite de un număr corespunzător de cadre didactice, câte un cadru didactic la fiecare grup format din maxim 10 elevi.

La competiţiile şcolare internaţionale elevii participanţi sunt însoţiţi de un număr de cadre didactice corespunzător regulamentelor de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare internaţionale, după caz.

Cadrele didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar, membrii comisiilor centrale, ai grupurilor de lucru ale comisiilor centrale ale competițiilor naționale școlare, membrii comisiilor care realizează pregătirea centralizată a loturilor naționale în vederea participării la etapa internațională a competițiilor, membrii comitetelor, juriilor şi arbitrajelor, ghizii şi translatorii participanți la competițiile internaționale organizate de către MECŞ în țară, beneficiază de cazare și masă în hoteluri de până la trei stele inclusiv și de aceleași facilități de transport pe care le au elevii.

Drepturile elevilor și ale cadrelor didactice, precum şi celelalte cheltuieli privind desfăşurarea competițiilor școlare:

– chirii pentru sălile de spectacole, de conferinţe şi pentru bazele sportive, diplome, medalii, afişe, bannere, plachete, trofee, ştampile, suveniruri, materiale promoţionale, excursii, vizite, spectacole, publicitate, publicaţii, închirieri de mijloace de transport şi aparatură electronică, materiale de logistică și de laborator, materiale consumabile, plata membrilor comisiilor care realizează pregătirea centralizată a loturilor naționale, plata ghizilor şi a translatorilor participanți la competițiile școlare internaționale organizate de MECŞ în țară, precum şi a altor activităţi se suportă după cum urmează:

– pentru etapa judeţeană/a municipiului București, interjudeţeană şi regională, de către unităţile de învăţământ din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin;
– pentru etapa națională, de către MECŞ, din fondurile alocate inspectoratelor școlare/unităților de învățământ care organizează această etapă a competițiilor şcolare cu excepţia cheltuielilor pentru:
– transportul elevilor și al cadrelor didactice care însoțesc elevii la această etapa a competiției şcolare, care se suportă de către unitățile de învățământ de care aparţin aceştia;
– transportul, cazarea şi masa pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, membrii comisiilor centrale/grupurilor de lucru ale comisiilor centrale ale competițiilor şcolare naționale, care se suportă din fondurile alocate de MECŞ inspectoratelor școlare județene/al municipiului București;
– pentru pregătirea centralizată a loturilor naționale, de către MECŞ din fondurile alocate inspectoratului școlar județean/ al municipiului București – organizatorul acestei activități; excepţie face transportul elevilor și al cadrelor didactice care însoțesc elevii la această activitate care se suportă de către unitățile de învățământ de care aparţin aceştia;
pentru etapa internațională a competițiilor școlare organizate în străinătate (taxă pentru centrul coordonator internațional, taxă de participare, transportul internaţional, cheltuieli pentru viză și asigurări de sănătate, diurnă și cheltuieli cu decontare ulterioară) de către MECŞ, iar transportul intern de către unităţile de învăţământ de care aparţin;
pentru etapa internațională a competițiilor școlare organizate în țară, de către MECŞ prin inspectoratul şcolar organizator. Instituțiile de învățământ superior implicate pot contribui financiar la organizarea și desfășurarea acestei etape.

Cuantumul plăţii membrilor comisiilor de pregătire centralizată a loturilor naționale în vederea participării la competiţiile internaţionale finanţate de MECŞ se stabilește prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice și se indexează, anual, conform legislației în vigoare.

Elevii şi formaţiile/echipele de elevi premiați potrivit Metodologiei – cadru de organizare şi desfăşurare a competiţiilor şcolare, Regulamentului de organizare a activităţilor cuprinse în calendarul activităţilor educative, şcolare şi extraşcolare aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice și regulamentelor competițiilor internaționale finanţate de MECŞ, la care reprezintă România, primesc diplome, medalii şi stimulente financiare în cuantumuri după cum urmează:

Cuantumurile stimulentelor financiare, acordate individual, sunt următoarele: la etapa judeţeană/a municipiului Bucureşti, se acordă de către unităţile de învăţământ preuniversitar, din fondurile alocate din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale (Consiliile judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti) de care aparţin:

– premiul I -60 lei;
– premiul II -45 lei;
– premiul III -35 lei;
– mențiune -25 lei;

– la etapele interjudeţene şi regionale se acordă de către unităţile de învăţământ preuniversitar, din fondurile alocate din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale (Consiliile judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti) de care aparţin:
– premiul I – 85 lei;
– premiul II -70 lei;
– premiul III – 45 lei;
– mențiune – 35 lei;

– la etapa naţională se acordă de către MECŞ, din fondurile alocate inspectoratului școlar organizator al acestei etape a competițiilor:
– premiul I -150 lei;
– premiul II – 115 lei;
– premiul III – 85 lei;
– mențiune – 65 lei;

– la etapa internaţională a competițiilor școlare, categoria I (desfășurate la nivel mondial), se acordă de către MECŞ:
– premiul I/medalie de aur cu punctaj maxim – 12.550 lei;
– premiul I/medalie de aur – 9.720 lei;
– premiul II/medalie de argint – 8.330 lei;
– premiul III/medalie de bronz – 5.950 lei;
– mențiune – 4.065 lei;

Pentru profesorul care a pregătit elevul se acordă un stimulent financiar egal cu cel acordat elevului. Dacă elevul a fost pregătit de mai mulți profesori, valoarea stimulentului financiar echivalent cu cel acordat elevului se împarte în mod egal la numărul de profesori pregătitori. În cazul în care elevul obține mai multe distincții pentru aceeași disciplină școlară, profesorului pregătitor i se acordă un singur stimulent, echivalent cu distincția cea mai mare obținută de către elevul pregătit.

Dacă elevul care a obținut mai multe distincții pentru aceeași disciplină școlară, a fost pregătit de mai mulţi profesori, valoarea stimulentului echivalent cu distincția cea mai mare obținută de către elev se împarte în mod egal la numărul de profesori pregătitori.

În cazul în care un profesor a pregătit mai mulți elevi care au obținut distincții la competiţiile şcolare internaționale, acesta primește un singur stimulent cu valoare egală cu cea a stimulentului acordat pentru cea mai mare distincție obținută de elevii săi;

Pentru şcoala unde frecventează elevul/elevii se acordă aceleași stimulente pe care le-a/le-au obținut elevul/elevii săi. Stimulentele primite se vor utiliza pentru dotări destinate, cu prioritate, disciplinei/disciplinelor corespunzătoare obținerii performanței școlare;

La etapa internaţională a competițiilor școlare, categoria a II-a (desfășurate la nivel european sau regional), se acordă de către MECŞ stimulente în valoare de:
– premiul I/medalie de aur – 4.440 lei;
– premiul II/medalie de argint – 3.785 lei;
– premiul III/medalie de bronz – 2.945 lei;
– mențiune – 2.550 lei;

Pentru profesorul care a pregătit elevul se acordă un stimulent financiar egal cu cel acordat elevului. Dacă elevul a fost pregătit de mai mulți profesori, valoarea stimulentului financiar echivalent cu cel acordat elevului se împarte în mod egal la numărul de profesori pregătitori.

În cazul în care elevul obține mai multe distincții pentru aceeași disciplină școlară, profesorului pregătitor i se acordă un singur stimulent echivalent cu distincția cea mai mare obținută de către elevul pregătit. Dacă elevul care a obținut mai multe distincții pentru aceeași disciplină școlară, a fost pregătit de mai mulţi profesori, valoarea stimulentului echivalent cu distincția cea mai mare obținută de către elev se împarte în mod egal la numărul de profesori pregătitori.

În cazul în care un profesor a pregătit mai mulți elevi care au obținut distincții la competiţiile şcolare internaționale, acesta primește un singur stimulent cu valoare egală cu cea a stimulentului acordat pentru cea mai mare distincție obținută de elevii săi;

Pentru şcoala unde frecventează elevul/elevii se acordă aceleași stimulente pe care le-a/ le-au obținut elevul/ elevii săi. Stimulentele primite se vor utiliza pentru dotări destinate, cu prioritate, disciplinei/ disciplinelor corespunzătoare obținerii performanței școlare.

Cuantumurile stimulentelor financiare acordate pe echipă/formație de elevi sunt următoarele:

Pentru echipele/ formațiile cu număr de 60-100 de elevi:

la etapa judeţeană se acordă de către unităţile de învăţământ preuniversitar, din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin:
– premiul I – 400 lei;
– premiul II – 270 lei;
– premiul III –  200 lei
– mențiune – 100 lei;

– la etapa interjudeţeană sau regională se acordă de către unităţile de învăţământ preuniversitar, din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin:
– premiul I – 675 lei;
– premiul II – 550 lei;
– premiul III – 400 lei
– mențiune -200 lei;

– la etapa naţională se acordă de către MECŞ, din fondurile alocate inspectoratului școlar organizator:
– premiul I – 1.100 lei;
– premiul II – 800 lei;
– premiul III – 675 lei
– mențiune – 400 lei;

Pentru echipele/formațiile cu un număr de 20-60 elevi:

– la etapa judeţeană se acordă de către unităţile de învăţământ preuniversitar, din bugetele locale ale unităţilor administrativ- teritoriale de care aparţin:
– premiul I – 270 lei;
– premiul II – 200 lei;
– premiul III – 190 lei
– mențiune – 100 lei;

– la etapa interjudeţeană sau regională se acordă de către unităţile de învăţământ preuniversitar, din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin:
– premiul I – 400 lei;
– premiul II – 270 lei;
– premiul III – 200 lei;
– mențiune – 100 lei;

– la etapa naţională se acordă de către MECŞ din fondurile alocate inspectoratului școlar organizator:
– premiul I – 675 lei;
– premiul II – 550 lei;
– premiul III – 400 lei
– mențiune – 200 lei;

Pentru echipele/formațiile cu un număr de până la 20 elevi:

– la etapa judeţeană se acordă de către unităţile de învăţământ preuniversitar, din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin:
– premiul I – 110 lei;
– premiul II – 80 lei;
– premiul III – 75 lei;

– la etapa interjudeţeană sau zonală se acordă de către unităţile de învăţământ preuniversitar, din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin:
– premiul I – 200 lei;
– premiul II – 140 lei;
– premiul III – 110 lei
– mențiune – 80 lei;

– la etapa naţională se acordă de către MECŞ, din fondurile alocate inspectoratului școlar organizator:
– premiul I- 400 lei;
– premiul II – 270 lei;
– premiul III – 200 lei
– mențiune – 100 lei;

– la etapa internaţională se acordă de către MECŞ:
– premiul I/medalie de aur – 9.720 lei;
– premiul II/medalie de argint – 8.330 lei;
– premiul III/medalie de bronz – 5.950 lei;
– mențiune – 4.065 lei;

Pentru profesorul care a pregătit formația/ echipa de elevi se acordă un stimulent egal cu cel obținut de formația/ echipa de elevi. În cazul în care formația/ echipa de elevi a fost pregătită de mai mulţi profesori, stimulentul acordat se împarte în mod egal la numărul acestora;

Pentru şcoala/ școlile unde frecventează elevul/elevii se acordă același stimulent obținut de elevul/ elevii săi. Stimulentele primite se vor utiliza pentru dotări destinate, cu prioritate, disciplinei/disciplinelor corespunzătoare obținerii performanței școlare;

Stimulentele financiare se acordă profesorilor pregătitori declarați de către elevii premiați. Sintagma „profesor pregătitor” cuprinde cadru didactic/ cercetător științific/ student/ persoane cu studii superioare care trebuie să facă dovada pregătirii lor în domeniul corespunzător disciplinei/ disciplinelor pentru care s-a obținut distincția.

Cuantumurile stimulentelor financiare acordate elevilor care au obținut distincții la competițiile școlare reprezintă sumele nete.

Cuantumurile stimulentelor financiare acordate profesorilor care au pregătit elevii premiați la competițiile școlare se impozitează conform reglementărilor legale în vigoare.

Cuantumurile stimulentelor se indexează, anual, în funcţie de evoluţia preţurilor, nivelurile absolute fiind stabilite prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice.

Instituţiile de stat, persoanele juridice sau fizice, operatorii economici etc. pot acorda stimulente speciale elevilor care au obținut distincții la competițiile școlare.

Punerea în aplicare a proiectului de act normativ va avea loc imediat după adoptare, nefiind necesară o perioadă suplimentară şi/sau o perioadă de tranziţie pentru punerea în aplicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.