Creştinii ortodocşi sărbătoresc, la 40 de zile de la Înviere, Înălţarea Domnului, cunoscută şi ca Ispasul sau Paştele Cailor, ultima zi din an în care se pot înroşi ouă şi se salută cu ”Hristos a înviat!”. Începând din 1920, în România, de Înălţare, la slujbele de la biserică se pomenesc Eroii Neamului, fiind şi Ziua Eroilor.

Printre marile sărbători ale creştinătăţii ortodoxe, Înălţarea cuprinde toate dovezile simbolice ale exemplarităţii lui Iisus Hristos. Înălţarea este celebrată la 40 de zile după Paşti. În timpul celor patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi prin acele semne care i-au încredinţat că el este Mântuitorul înviat. La finalul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi s-a înălţat la cer sub privirile lor, de pe Muntele Măslinilor.

De asemenea, tot azi e serbat, potrivit credinţei populare, Paştele Cailor.  De ce? Caii erau gălăgioşi la Naşterea lui Iisus, spre deosebire de boii, şi atunci Maica Domnului ”拱-a blestemat”・să fie sătui, măcar o dată pe an şi atunci a fost de Ispas, de Înălţare. Tot de Paştele Cailor sau, mai bine spus, de Înălţare, trebuie plătite şi datoriile de peste an. Azi e bine a face azimă caldă, a te bucura de ea cu o ceapă şi rachiu, a culege flori de alun, leac pentru dragoste şi a pune leauştean pe la geamuri care te fereşte de boală.

Înălţarea mai este cunoscută ca Ispas sau Ziua Eroilor. Ispas, după numele ciobanului care a stat ascuns după pietre, a urmărit uimit şi apoi a povestit cele întâmplate.

După 1920, sărbătoarea Înălţării Domnului este şi Ziua Eroilor. Este moment de pomenire, iar clopotele bisericilor vor fi trase la ora 12.00, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă.

Comments

comments