Potrivit Institutului Naţional al Magistraturii, în acest an, probele examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari vor avea loc în toamnă.

La concurs pot participă atât judecătorii şi procurorii stagiari, cât şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, în conditiile în care stagiul acestora se împlineşte cel târziu în ultima zi a examenului de capacitate.

Examenul de capacitate este organizat în Bucuresti, în perioada iulie – noiembrie, iar dosarele de înscriere pot fi depuse, până în data de 2 septembrie, la Consiliul Superior al Magistraturii.

Iată care sunt cele mai importante date din calendar:

– 3 iulie – 2 septembrie: depunerea cererilor de inscriere;
– 7 septembrie: publicarea listei cu candidatii care indeplinesc conditiile de participare la examen;
– 25 septembrie: publicarea listei finale a candidatilor care indeplinesc conditiile de participare la examen, dupa solutionarea contestatiilor;
– 3 octombrie: probele scrise la drept civil si drept procesual civil;
– 4 octombrie: probele scrise la drept penal si drept procesual penal;
– 13 octombrie: publicarea rezultatelor la probele scrise;
– 22 octombrie: publicarea rezultatelor finale la probele scrise, dupa solutionarea contestatiilor;
– 24 octombrie – 4 noiembrie: probele orale;
– 5 noiembrie: publicarea rezultatelor finale ale examenului de capacitate.

Comments

comments