Atenție, șoferi! Radare pe DN7 și DN72A! Excesul de viteză și alte abateri ale participanților la trafic, în atenția polițiștilor argeșeni

723 views

Marți, 21 noiembrie, polițiștii rutieri din Dâmbovița și cei de la Serviciul Rutier Argeș acționează pe DN7 și DN72A pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație, îndeosebi a celor produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.

În cadrul activităţilor din teren sunt folosite autospecialele dotate cu sisteme de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Se acționează cu precădere pe raza localităților Tărtășești, Bâldana, Lungulețu, Titu, Slobozia Moară, Mătăsaru, Valea Mare, Costeștii din Vale, Crângurile, Voinești, Malul cu Flori, Cetățeni și Stoenești.

Poliția le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă şi circule cu viteză redusă, adaptată permanent la condiţiile meteo şi de drum. Viteza excesivă reprezintă principalul factor generator de evenimente rutiere.

”Nu uitaţi! Cu cât viteza de deplasare este mai mare, probabilitatea producerii unui accident rutier creşte! Viteza induce stres conducătorului auto, determinându-l să recepteze un volum mai mare de informaţii într-un timp mai scurt şi reducându-i vigilenţa”, se precizează în comunicatul IPJ Argeș.

Comments

comments