Atenție! Risc de avalanșă! Recomandările Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană

1,839 views

Atenție! Risc de avalanșă! Recomandările Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană

  • Să nu incerce să urce pe traseele inchise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul National Salvamont, formând 0SALVAMONT.
  • Deasemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât, să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, tinand cont ca la ora 17:00 este intuneric.
  • În afara echipamentului obligatoriu de iarna (incalţăminte şi îmbrăcăminte adecvata, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute.
  • Inclusiv în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi incălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, chiar si o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos.
  • Deasemenea, trebuie evitata cu desavarsire parcarea sau chiar oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite, incarcate cu zapada, deoarece se semnaleaza des curgeri de zapada care ajung pana pe carosabil.
  • În perioada de iarna, care la altitudini mari dureaza pana la sfarsitul lunii mai, este necesară o prudenţa marită, pentru a evita situaţiile nedorite.

În acest moment, stratul de zapada masurat la statia meteo Balea Lac, la altitudine echivalenta cu Cota 2000 Transfagarasan, este de 55 centimetri, iar riscul de avalansa este de gradul 2 (moderat) la altitudini de peste 1800 metri si neinsemnat sub aceasta altitudine.

Traseele montane din judeţul Argeş, care acced catre creasta Fagarasului, precum si traseul de creasta al Fagarasului, sunt și vor rămâne închise. Pe versanti, sunt zone intinse unde zapada proaspata s-a depus in strat de pana la 30 de centimetri, peste stratul existent deja, inghetat, existand toate conditiile alunecarii cu usurinta si aparitia de avalanse insemnate cantitativ. Atentie, risc redus sau moderat nu inseamna absenta riscului! Pot fi zone cu acumulari, care punctual, pot avea un nivel de risc mult mai mare decat riscul general, anuntat prin buletinul nivometeorologic.

Prognoza meteo pentru urmatoarele zile este de incalzire puternica, ceea ce va duce la mentinerea gradului de risc. Se asteapta aparitia avalanselor de dimensiuni cel putin medii, pe pantele cu orientarea sudica, si dupa caderea intunericului, pe versantii nordici. Nu trebuie neglijat faptul ca, deja s-au produs avalanse cu victime decedate in muntii din tara noastra, astfel ca nu trebuie subestimat sub nicio forma, stratul aparent mic de zapada!

Din pacate, in perioada 2010-2016, pe fondul unor ierni mai uscate si relativ mai calde, existenta pericolului de avalansa a fost minimizata, tot odata, crescand foarte mult numarul practicantilor de sporturi de aventura, unii dintre acestia, neluand in seama acest risc. Ultimele doua ierni au fost deja cu o revenire la normalul cantitatilor de zapada, ceea ce a condus imediat si la inmultirea cazurilor fatale cu turisti implicati in avalanse.

Comments

comments