Conform unui proiect de act normativ care a trecut recent de votul senatorilor, atât persoanele fizice, cât şi cele juridice vor putea fi amendate cu sume de până la 60.000 de lei pentru defaimarea socială.

Defăimarea socială va fi considerată contravenţie şi va fi sancţionată de autorităţi cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 60.000 de lei, se arată în Propunerea legislativă privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, ce a fost adoptată miercuri, 7 octombrie de Senat, ca prima Cameră sesizată. Pentru a se aplica, documentul are nevoie şi de aprobarea deputaţilor.

Defaimarea sociala va fi considerata, practic, orice fapta sau afirmatie prin care o persoana este pusa in situatie de inferioritate in baza apartenentei sale la un anumit grup social. Astfel, un grup social reprezinta o categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trasaturi de gen, varsta, rasa, religie sau orientare sexuala, printre altele.

Sanctionarea defaimarii sociale se va face, potrivit propunerii legislative, in functie de tinta acesteia. Astfel, daca vizeaza o persoana fizica, amenda va fi cuprinsa intre 1.000 si 30.000 de lei, iar daca vizeaza un grup social, amenda va fi cuprinsa intre 2.000 si 60.000 de lei. Sanctiunile vor fi aplicate de catre un nou departament din cadrul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, atat persoanelor fizice, cat si persoanelor juridice.

Prin intermediul acestui proiect de lege se urmareste promovarea demnitatii umane si a tolerantei in cadrul societatii, garantarea tolerantei fata de orice grup social, prevenirea si combaterea defaimarii sociale, a incitarii la ura si discriminare sociala.

Comments

comments