Astăzi va fi citită în plen decizia CCR privind revocarea șefei DNA

Decizia Curţii Constituţionale care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, va fi citită azi în plenul CCR.

Tot azi ar trebui publicată pe site-ul CCR şi în Monitorul Oficial motivarea deciziei potrivit căreia preşedintele trebuie să o revoce pe şefa DNA.

„Joi se citeşte în plenul Curţii decizia şi dupa decizie urmează să se facă corecturile şi vă comunicăm atunci când o publicăm întâi pe site şi totodată în Monitorul Oficial”, a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

În mod normal, potrivit fostului Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu, profesor de drept constituţional, sintagma „imediat” referitoare la punerea în aplicare a deciziei ar trebui să însemne că Preşedintele României ar trebui să dea tot azi decretul de revocare al procurorului şef DNA.

În 30 mai, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi. CCR a stabilit că, pentru soluţionarea acestui conflict, preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA.

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis a avut o primă reacţie după decizia CCR, spunând că se va pronunţa în privinţa revocării şefei DNA doar după ce va primi motivarea Curţii şi o va citi cu foarte mare atenţie. El a precizat însă că ia în calcul să respecte statul de drept, să îl întărească, să aibă grijă ca procurorii să rămână independenţi, cu respectarea Constituţiei, subliniind că articolul din legea fundamentală care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei nu poate însemna sub nicio formă în subordinea acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.