Astăzi încep la Cotroceni consultările pentru formarea noului Guvern

0
11

Astăzi încep la Cotroceni consultările pentru formarea noului Guvern. Discuțiile se anunță a fi extrem de dificile, mai ales că partidele au solicitări diferite. Președintele Klaus Iohannis a anunțat, încă de săptămâna trecută, ordinea în care se vor prezenta partidele la Palatul Cotroceni.

”Pe mine nu mă interesează teoria chibritului, pe mine mă interesează să avem un guvern care poate să gestioneze bine România”, a declarat președintele cu câteva zile în urmă.

Consultările încep, bineînțeles, cu Partidul Național Liberal (PNL), la ora 12:00. Liberalii cer partidelor care au votat moțiunea de cenzură să vină cu o propunere de premier, deși, inițial, au anunțat că merg la consultări cu varianta Florin Cîțu premier.

Potrivit unor surse, premierul demis ar fi fost chemat la Palatul Cotroceni iar președintele i-ar fi spus că e mai bine să revizuiască votul dat în Biroul Executiv al partidului pentru că nicio formațiune politică nu va mai vota un Cabinet Cîțu.

Alte voci din PNL spun că, în cărți, pentru funcția de premier, ar mai fi Dan Vîlceanu, Lucian Bode, Nicolae Ciucă, Emil Boc sau Rareș Bogdan.

Eu cred că nimeni nu poate să conteste plusul de imagine pe care l-a adus Rareș Bogdan Partidului Național Liberal. Nimeni nu poate să conteste capacitatea extraordinară de compromis a lui Rareș Bogdan. Este un om care ascultă de specialiști, care, spre deosebire de mulți oameni politici, nu le știe pe toate. Niciodată nu l-am văzut pe Rareș Bogdan în discuțiile de specialitate venind să ne explice nouă cât de multe știe el pe o zonă. Din punctul ăsta de vedere, cred că Rareș este o posibilitate. Nu știu dacă zilele astea se va concretiza. Eu cred că o să-l vedeți pe Rareș prim-ministru al României și cred că va fi și un prim-ministru bun. Nu merg pe varianta că va fi atât de repede, chiar la această desemnare, dar cred ca o sa îl avem pe Rareș prim-ministru”, a declarat deputatul PNL, Daniel Fenechiu.

PSD va avea ședință de partid înainte de consultările cu președintele

Următoarea formațiune politică invitată la discuții cu președintele este PSD. ”Faptul că un partid tot defilează cu alegeri anticipate, mi se pare mai degrabă o formă de eschivă din partea acestui partid decât altceva”, spune Klaus Iohannis.

Dar cu două ore înainte de consultările de la Cotroceni, liderii social-democrați vor avea o ședință pentru a decide împreună strategiile momentului. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că, la consultări, îl vor însoți, în premieră, trei dintre aleșii locali ai partidului și nu lideri din conducerea centrală.

Delegația USR va fi condusă de Stelian Ion, cel de la care a pornit cearta din coaliție

La ora 14:00, delegația USR în frunte cu Stelian Ion va sta față în față cu președintele pentru două ore. Pentru prima dată de la declanșarea crizei politice.

”Crizele politice, de regulă, nu se pot rezolva foarte repede, pentru că ele se întâmplă atunci când politicienii nu se mai înțeleg între ei. Sau apar orgolii, sau apar țâfne”, este de părere Klaus Iohannis.

Cei de la USR vor, în continuare, să revină la guvernare, alături de PNL și UDMR, dar fără ca Florin Cîțu să fie prim-ministru.

AUR pregătită să treacă la suspendarea președintelui

Alianța pentru Unirea Românilor este și ea pregătită să treacă la suspendarea președintelui Iohannis dacă acesta refuză să declanșeze alegeri anticipate și prelungește această criză guvernamentală. La ora 16:00, liderii AUR îi vor transmite președintelui Klaus Iohannis că vor renunța la acest demers dacă președintele acceptă propunerea unui guvern de tehnocrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here