Miercurea dinaintea Paştelui este cunoscută drept Miercurea Mare. Astăzi se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu, amintind de ungerea lui Iisus Hristos cu mir în locuința lui Simeon Leprosul din Betania. În Miercurea Mare Iisus a fost vândut pe 30 de arginţi. Ziua a fost petrecută de Mântuitorul cu prietenii săi. O femeie din casa lui Lazăr Îl unge cu mir din nard şi Mântuitorul îi iartă păcatele femeii. Văzând aceasta ucenicii s-au înfuriat şi au zis: „De ce risipă aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea celor săraci”.

Iuda, ucenic al lui Iisus, văzând cele petrecute i se întunecă privirea de furie şi decide să îl vândă arhiereilor pe numai 30 de arginţi. În această zi de miercuri s-au făcut primele planuri pentru prinderea şi uciderea Lui Iisus.

În Miercurea Mare poți face treburile casnice pentru pregătirile de Paște. De asemenea, este bine să te împaci cu oamenii cu care nu ai avut o relație tocmai bună în ultima perioadă. Cel mai indicat lucru pe care poți să îl faci astăzi este să spui rugăciuni. Nu este bine să te enervezi sau să arunci vorbe necurate în această zi și nici să te superi pe ceilalţi.

Comments

comments