Armata Română a testat ieri sistemul de rachete sol-aer Patriot, intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române în anul 2020. Tragerile au avut loc în poligonul Capul Midia, iar la exercițiu au asistat președintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul, Marcel Ciolacu, și ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr.
Primul sistem Patriot intrat în dotarea Armatei Române, complet operaționalizat, a executat o tragere asupra unei ținte reale, simulată de o dronă.
„Obiectivul exercițiului PATRIOT SPARK 23 constă în combaterea amenințărilor aeriene, prin identificarea, urmărirea și neutralizarea de către sistemul de rachete sol-aer PATRIOT a țintelor aeriene, simulate de tipuri diferite de drone, cu rachete de tip PAC-2 ATM. Acest exercițiu are ca scop validarea şi verificarea funcţionării primului sistem de rachete sol-aer PATRIOT intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române în anul 2020, precum şi pregătirea în vederea creşterii capacităţii operaţionale” a anunțat Ministerul Apărării.
România a achiziționat cel mai modern sistem de rachete sol-aer aflat în serviciu la nivel mondial, capabil să identifice, să urmărească și să neutralizeze orice tip de amenințare aeriană.
Lansarea celei de-a treia rachete a fost repetată din cauza unor probleme tehnice la comunicarea dintre cabina de control și unul dintre lansatoare.
Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării: „Este o capabilitate pe care o verificăm și o certificăm. Ați văzut lansarea cu succes a două rachete, ați văzut și greutățile începutului. Este prima tragere reală executată de primul sistem care a intrat în dotarea regimentului. Se adaugă întregului efort integrat al Armatei României desfășurat în acest an pentru construirea unor capabilități concrete și pentru o postură de apărare și descurajare întărită.”
Până acum, în dotarea Forțelor Aeriene au intrat patru sisteme Patriot.Alte trei sisteme vor fi ulterior livrate Armatei Române, valoarea totală a achiziției fiind de patru miliarde de dolari.