Argeşul a pierdut 30.000 de vaci în ultimii 8 ani

STATISTICĂ Potrivit datelor publicate în urma recensământului general agricol încheiat în ianuarie 2011, Argeşul a pierdut 30% din numărul bovinelor existente la nivelul anului 2002. Odată cu integrarea în UE, România este obligată să efectueze, la fel ca şi celelalte ţări membre, un recensământ agricol general, odată la 10 ani. Chiar dacă precedentul a fost realizat doar în 2002, autorităţile au decis să afle care este starea agriculturii în 2010. Colectarea datelor s-a făcut între 2 decembrie 2010 şi 31 ianuarie 2011. Rezultatele parţiale ale recensământului, după analizarea a 5 milioane de chestionare, au fost făcute publice luna trecută de Ministerul Agriculturii.

În ceea ce priveşte efectivul de animale, Argeşul se situează pe locul 9 pe ţară la numărul de bovine – cu  64.000 de capete, locul 5 la porcine – 184.000 de porci, locul 26 la ovine – 160.000 de capete şi locul 10 la păsări – 280.000 păsări. De asemenea, în judeţ mai avem 25.000 de caprine, 14.000 de cabaline şi aproape 45.000 de familii de albine.
Conform datelor statistice prelucrate în recensământ, România a pierdut, în ultimii 8 ani, 32% din efectivul de bovine. În ceea ce priveşte Argeşul, dacă la recensământul din 2002 aveam peste 90.000 de vaci, în 2010 mai existau doar 64.000 de capete.
Despre această scădere, cu aproape 30%, a numărului bovinelor în Argeş, directorul APIA, Marius Stroescu, ne-a declarat: „Scăderea şeptelului în Argeş este explicabilă prin faptul că au dispărut absolut toate complexele zootehnice ale IAS-urilor şi CAP-urilor. Până în 1989, erau 9 IAS-uri care aveau ferme mari de vaci la Piteşti, Leordeni, Căteasca, Buzoieşti, Costeşti, Curtea de Argeş, Câmpulung, Glâmbocata şi Rociu, iar fiecare CAP avea ferma sa. Plus că mai erau şi cele două gospodării de partid care creşteau vaci, la Ciupa şi Buzoieşti. Fiecare fermă avea între 500 şi 1.200 de capete! Dacă în primii ani de după Revoluţie, animalele se regăseau în curţile oamenilor, odată cu înaintarea în vârstă a bătrânilor obişnuiţi cu văcuţa în curte, au dispărut şi acestea. Iar fermele noi sunt extrem de puţine, nu au cum să acopere diferenţa”.
În prezent, aproape 62.000 de vaci din şeptelul argeşean sunt în proprietatea micilor agricultori sau a asociaţiilor de crescători şi doar 2.000 de capete în fermele unor societăţi comerciale. Situaţia este similară şi în cazul ovinelor,  unde peste 160.000 de oi sunt ale crescătorilor particulari.

Folosim 325.000 de hectare de teren

Potrivit rezultatelor recensământului, la nivelul Argeşului suprafaţa agricolă utilizată este de 325.000 de hectare de teren, împărţită astfel: 50% teren arabil, 42% păşuni şi fâneţe, 6% culturi perene şi 2% grădini individuale.     În total, în judeţ există 162.858 de exploataţii agricole, din care 161.798 sunt exploataţii individuale, adică gospodării şi simpli agricultori care cultivă terenul proprietate personală, şi  95 de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale. Numai 965 de exploataţii au o formă de organizare juridică, de la regii autonome şi societăţi/asociaţii agricole până la Primării, posesoare ale izlazurilor comunale şi chiar 5 institute, staţiuni de cercetare sau unităţi şcolare cu profil agricol (licee). Suprafaţa  agricolă neutilizată este mică în Argeş, de doar 326 de hectare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.