Proiectul va avea urmări directe în plan economic, întrucât monografiile vor servi ca documente în vederea atestării unor produse sau branduri naţionale şi internaţionale. „Monografia localităţilor argeşene” este un proiect la care lucrează istorici din cadrul Muzeului Judeţean, oameni de cultură şi specialişti în întocmirea monografiilor. Deşi este o muncă laborioasă şi complexă, până acum deja s-au finalizat 70 de astfel de documente. Pe lângă valoarea lor istorică şi socială, monografiile au şi un impact economic. Astfel, producătorii agricoli şi nu numai care doresc să înregistreze un produs nu vor mai fi nevoiţi să piardă timp la Arhive, pentru a găsi documente care să demonstreze că produsul respectiv se fabrică de zeci sau sute de ani în localitatea solicitantului. Monografia comunei respective va demonstra de la sine tradiţia produsului şi va fi considerată sursă legală de către organele abilitate în acest domeniu. Proiectul este finanţat de Consiliul Judeţean Argeş, cu efort financiar minim, comenzile venind din partea primăriilor.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI