ARGEȘUL A DAT STARTUL MARATONULUI DE VACCINARE. Începând de astăzi, Argeșul se alătură județelor care au demarat maratoane de vaccinare a populației împotriva Covid-19.

Maratonul Vaccinare FEST este organizat de Instituția Prefectului Argeș, Direcția de Sănătate Publică Argeș și Filarmonica Pitești având alături Consiliul Județean Argeș.

Astfel, în incinta Prefecturii Argeș, a fost amenajat un centru de vaccinare care va funcționa,  sâmbătă și duminică,  22 și 23 mai, între orele 08.00-20.00.

La debutul maratonului, alături de medicii și asistenții medicali de la Spitalul Județean de Urgență Pitești și de  ambulanțieri din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, au participat: Elena Mateescu, prefectul Județului Argeș, dr. Sorina Honțaru, director DSP Argeș, Estera Stămoiu, președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș.

Vaccinul pus la dispoziția populației de către autoritățile argeșene este Pfizer BionNTech, iar toți cei care doresc să se vaccineze pot să meargă la centrul amenajat la Prefectura Argeș fără programare, dar să aibă buletinul asupra lor.

Desfășurarea în condiții sigure a acestui maraton  este asigurată de personal medical profesionist. Echipa medicală voluntară de la Spitalul Județean de Urgență Pitești este formată din patru medici și nouăsprezece asistenți medicali: Irina Georgescu, director de îngrijiri medicale la Spitalul Județean Pitești, Florentina Slătioreanu, Cătălin Udrea, Alina Vladu, Mihai Șoarece, Ioana Bănică, Amalia Apostol, Cornelia Dinculescu, Daniela Ripeanu, Ionela Șerbănescu, Daniela Velicu, Cristina Popescu, Andre Geboiu, Daniela Funie, Maria Dumitrescu, Carmen Andrei, Catinca Păun, Denisa Văduva, Marilena Săndulachi.

Irina Georgescu, director de îngrijiri medicale la Spitalul Județean Pitești: ,,Le mulțumesc colegilor asistenți medicali pentru implicarea în această acțiune, pentru efortul depus în buna desfășurare a campaniei de vaccinare. Apreciez gestul asistenților medicali care s-au oferit voluntari pentru acest maraton din dorința de a veni în sprijinul populației argeșene care dorește să se vaccineze”.

Estera Stămoiu, președintele OAMGMAMR Argeș: ,,Apreciez în mod deosebit faptul că, prin acest maraton, județul Argeș se alătură Capitalei și județelor care au demarat astfel de acțiuni. Este o dovadă de bună colaborare, de altruism și de implicare maximă. Este un gest extraordinar care se îndreaptă către argeșeni tocmai din dorința de a pune la dispoziția dumnealor servicii medicale de calitate care să le asigure îngrijirea sănătății. Le sunt recunoscătoare cadrelor medicale și, mai ales, asistenților medicali care, astăzi, sunt un exemplu pentru întreaga comunitate. Le mulțumesc tuturor asistenților medicali care s-au implicat în acest maraton, asistenților medicali voluntari  care au adăugat un efort în plus la activitatea desfășurată până acum doar din dorința de a fi de folos comunității din care fac parte.  Îi încurajez pe toți argeșenii să se alăture, prin vaccinare, acestui maraton pentru ca, împreună, să câștigăm lupta împotriva pandemiei de Covid-19.

Doar prin solidaritate se poate! Merităm cu toții să ne întoarcem la o viață fără mască, să ne descoperim zâmbetele și să ne îmbrățișăm”.

Comments

comments