Argeşenii îşi dau cu firma-n cap! Cele mai ciudate nume de firme din judeţ: SC Miau Miau, Găinuşa fericită sau Vine ploaia bine îmi pare SRL

Când este vorba de imaginaţie bogată, Argeşul se află printre judeţele fruntaşe, cu tot felul de invenţii: înfiinţarea unor crescătorii ciudate sau botezarea copiilor cu nume ilare. Bineînţeles, nici domeniul afacerilor nu a scăpat de creativitatea argeşenilor, mulţi dintre patroni dovedind foarte multă imaginaţie atunci când şi-au ales denumirile firmelor pe care le conduc. Printre cele mai ciudate nume de firme întâlnim companii care ne duc cu gândul la personaje din cărţi sau din desenele animate, la super-eroi sau tot felul de denumiri pur şi simplu inexplicabile şi care nu au niciun fel de legătură cu domeniul de activitate al firmei respective. Astfel, întâlnim „Splendoare în iarbă SRL” din Măţău şi „La iarbă verde SRL” din Piteşti, ambele având ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al textilelor. Nici „Păpuşa SRL” din Rucăr nu este ce pare a fi, firma respectivă ocupându-se cu furnizarea de produse petroliere, în vreme ce „SC Bani Buni” din Curtea de Argeş face intermedieri în comerţul cu produse diverse. Nici „Îngerul alb” din Piteşti nu este tocmai un înger, el comercializând băuturi şi tutun.

„Găina fericită” şi „Găina sănătoasă” trăiesc la Ştefăneşti

În domeniul agricol, mai multe ferme de creştere a păsărilor sunt denumite astfel încât să atragă clientul, personificând animalele pe care le vând: „Găina fericită”, „Găina sănătoasă” din Ştefăneşti sau „Ou de ţară” din Budeasa. Alte firme sunt denumite foarte „vesel” de către cei care le conduc, deşi majoritatea nu au legătură cu obiectul de activitate. Spre exemplu, „Lupul singuratic SRL” din Curtea de Argeş, „Ciobănaşul vesel SRL” din Slobozia, „Drumeţul vesel” din Glâmbocata sau „Tigrul vesel” din Vlădeşti se ocupă de comerţul cu amănuntul.

„SC Miau Miau” din Smeura vinde mobilă

Nu lipsesc nici animalele sau insectele din denumirile patronilor argeşeni, aşa că întâlnim şi firme denumite „Greierele şi furnica” din Mioveni, „Furnicuţa harnică super” din Piteşti, „Căprioara Trading” din Dobrogostea sau „Rechinul mic şi mare” din Piteşti. Nici onomatopeele nu lipsesc, un argeşean denumindu-şi firma care se ocupă cu comerţul cu amănuntul al mobilei, articolelor de iluminat şi al celor de uz casnic din Smeura – „Miau Miau”.
Nici luptătorii celebri sau personajele din filmele de acţiune nu lipsesc din denumirile companiilor argeşene. În timp ce unele sunt denumite în funcţie de domeniul de activitate precum, „Spartacus Pază şi Protecţie” din Piteşti, altele nu au nici cea mai mică legătură cu denumirea pe care au primit-o: „Bruce Lee” este numele unui restaurant din Piteşti, iar „Baiazid” din Piteşti se ocupă de comerţul cu amănuntul.
Probabil cea mai rapidă în fabricarea pâinii şi a produselor de patiserie este firma „Fulgerul” din Câmpulung, iar o firmă din Albota este intitulată „Regele”, deşi afacerile de comerţ pe care le practică nu sunt întocmai apucături „regale”. Pentru că adună deşeurile nepericuloase, o firmă din Căpăţâneni a fost denumită „Luminiş de soare”, probabil făcând „lumină” prin judeţ, iar o altă firmă care se ocupă cu transporturi terestre şi transporturi prin conducte din Topoloveni este denumită – sistematic, putem spune! – „La Marinaru”. Şi diminutivele sunt folosite de patronii argeşeni, pensiunea „Micuţul vrăjitor” din Arefu reuşind să ademenească turiştii probabil cu denumirea sa, iar firma de creaţie şi interpretare artistică şi literară „Micuţul Pokemon” îşi dovedeşte pe deplin creativitatea.

„Vine ploaia bine îmi pare SRL” şi „Drumuri şi vise” se ocupă de construcţii

Multă imaginaţie au dovedit şi patronii unor firme de construcţii din judeţul nostru, printre care companiile „Eu şi tu pentru viitor” din Piteşti, „Drumuri şi vise” din Curtea de Argeş sau „Vine ploaia bine îmi pare” din Geamăna, comuna Bradu. Alţi argeşeni au ales, se pare, cu sufletul denumirile firmelor pe care le întrebuinţează, deşi nu au nicio legătură cu domeniile de activitate ale acestora: „Păpuşa oil” din Rucăr se ocupă cu activităţi sportive, „Las Vegas Mi” din Piteşti face comerţ cu ridicata al zahărului, ciocolatei şi produselor zaharoase, „Prinţul negru” din Domneşti se ocupă cu fabricarea produselor de morărit, „Zodia Gemenilor” din Valea Iaşului face ambalaje din carton ondulat, „Pantera Roz” din Piteşti se ocupă cu creşterea „altor animale”, iar „Eterna la pacea Beny” din Piteşti – cu activităţi de pompe funebre.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.