Avocata Alina Gorghiu, actualmente deputat de Bucureşti, originară din Curtea de Argeş, va fi reprezentanta PNL în Biroul Electoral Central la alegerile locale ce se vor desfăşura pe 10 iunie. Alina Gorghiu a fost nominalizată luni de conducerea centrală a PNL drept reprezentant din partea partidului, anunţul fiind făcut chiar de către purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu. Chiar dacă a fost aleasă în Parlament în Bucureşti, reprezentând Colegiul 22 din Capitală, deputatul Gorghiu se declară argeşeancă, ea putând fi văzută deseori în oraşul său natal, Curtea de Argeş, la diferite evenimente importante. Absolventă de Drept şi având studii postuniversitare de specializare pe Ştiinţe Penale şi Criminologie, Alina Gorghiu  a fost studentă şi la Piteşti, fiind şi absolventă a Universităţii de Stat, unde a terminat, în 2008, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, specializarea Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor. În plus, a urmat şi studiile postuniversitare ale Colegiul Naţional de Apărare, specializarea Securitate şi Apărare Naţională în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI