APĂ CANAL 2000 S.A. Piteşti angajează operator tratare şi epurare ape uzate la Staţia de Epurare

S.C. APĂ CANAL 2000 S.A. Piteşti, cu sediul în municipiul Piteşti, bulevardul I.C. Brătianu nr. 24A, judeţul Argeş, organizează concurs pentru ocuparea unui post de operator tratare şi epurare ape uzate la Secţia Staţia de Epurare Piteşti din cadrul Direcţiei Producţie.

 

Sarcinile de bază ale postului de operator tratare şi epurare ape uzate constau în supravegherea, manevrarea, exploatarea, întreţinerea instalaţiilor de tratare şi epurare a apelor uzate şi a echipamentelor/utilajelor aferente din Staţia de Epurare Piteşti. Condiţiile de participare la concurs sunt: studii medii şi calificare în domeniul tratării şi epurării apelor uzate; apt pentru lucrul la înălţime şi pentru manipularea manuală a maselor; experienţa în domeniu constituie un avantaj.

Concursul constă într-un interviu (include probă scrisă) şi probă practică. Bibliografia constă în manuale şi cărţi din literatura de specialitate ce includ noţiuni despre tratarea şi epurarea apei uzate şi norme de igienă specifice.

Candidaturile însoţite de actele doveditoare de îndeplinire a condiţiilor de participare la concurs (copia actului de identitate, copii ale actelor de studii: diplomă/certificat de absolvire; copia carnetului de muncă/adeverinţe vechime în muncă, după caz) se vor depune la registratura societăţii situată în municipiul Piteşti, bulevardul I.C. Brătianu nr. 24A, judeţul Argeş, până la data de 24.08.2015, orele 16.30.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm sa ne contactaţi la telefonul 0248.217.399 zilnic, între orele 08.00-16.30. Persoană de contact: Burcuş Silvia, inspector specialitate formare, evaluare şi selecţie profesională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.