Argeşul este un mic rai pentru pasionaţii de vânătoare. Datorită reliefului variat, de la şes până la cele mai înalte creste ale munţilor, ceea ce înseamnă o faună extrem de variată, de la păsăret şi mistreţi – la cerbi, urşi, râşi sau capre negre, judeţul nostru reprezintă unul dintre punctele de atracţie pentru vânătorii din întreaga lume. Sezonul de vânătoare este în plină desfăşurare, iar timpul este numai bun pentru organizarea unor partide de top la numeroase dintre speciile disponibile. Mai ales că Argeşul are unele dintre cele mai mari cote de vânătoare, adică un număr mare de exemplare din fiecare specie. De aceea, pe lângă vânătorii autohtoni, argeşeni şi români, judeţul este vizitat constant de străini din ţări precum Franţa, Italia, Germania, Spania, mulţi dintre ei fiind chiar VIP-uri precum şeici din ţările arabe, regi europeni sau magnaţi, proprietari ai unor mari concerne industriale mondiale.
Este de aşteptat ca şi sezonul acesta administratorii de fonduri de vânătoare, fie ei de stat, precum Direcţia Silvică, sau private, să scoată bani frumoşi din această activitate. Mai ales că şi cotele sunt unele destul de generoase, iar preţurile, unele destul de piperate, datorită calităţii vânatului şi valorii mari a trofeelor.
Potrivit centralizatorului privind cotele de vânătoare aprobate de Ministerul Mediului, în acest sezon pot fi vânaţi 42 de cerbi comuni, dintre care 22 de femele, la care sezonul este deschis până la 15 februarie. Cota cea mai mare a revenit Direcţiei Silvice, care are voie să recolteze 14 exemplare. Cea mai mare cotă alocată Argeşului este la căprior, 459 din care 252 de femele, sezonul fiind deschis tot până la 15 februarie. De data aceasta, AJVPS Argeş are un număr deosebit de mare de exemplare de recoltat, 190. În Argeş se pot vâna şi cerbi lopătari, este adevărat, doar 41 de exemplare, dintre care 27 de femele, dar şi 85 de capre negre.
De departe însă, mistreţul este cel mai vânat exemplar prezent în fondurile de vânătoare din judeţ, Ministerul aprobând recoltarea a 530 de exemplare. Sezonul s-a deschis la 1 august şi se va închide de abia pe 15 februarie. În plus, pe toată perioada anului este permisă vânătoarea de vulpi, animal considerat dăunător în fondurile de vânătoare. De asemenea, în Argeş se pot vâna şi urşi, însă doar atunci când încep să facă pagube şi să fie un pericol pentru oameni. Cota de interveţie este, de asemenea, stabilită de Ministerul de Resort.

Un cerb – 8.800 de euro, un urs – peste 7.000!

Câţi bani vor încasa, la final, asociaţiile de vânătoare depinde atât de priceperea vânătorilor cât şi de cea a organizatorilor în a-i ajuta să ia urma celor mai mari exemplare, preţul urmând a fi calculat în funcţie de valoarea trofeului. Potrivit listei de preţuri stabilite de Romsilva, pentru fondurile gestionate de stat, pentru împuşcarea unui cerb, considerat trofeu de valoare maximă, un vânător, fie el român sau străin, va trebui să plătească 8.800 de euro. Dacă doar au rănit animalul şi acesta nu a mai putut fi recuperat, preţul este de 800 de euro, iar un foc greşit într-o astfel de partidă de vânătoare costă nu mai puţin de 150 de euro. În cazul unei femele, preţul este de 150 de euro.
Şi pentru căpriori preţul este unul destul de ridicat. Un mascul poate ajunge şi la 2.900 de euro, dacă trofeul depăşeşte 550 de grame. La fel de valoroasă este şi o capră neagră de pe stâncile Făgăraşului. Un trofeu de 110 puncte, calculate după formulele specifice, este evaluat la 2.800 de euro, iar pentru fiecare punct în plus vânătorul va trebui să plătească alţi 200 de euro. Pentru fiecare capră împuşcată, dar care nu va putea fi recuperată, costul este de 1.000 de euro! După cerb, cel mai scump vânat argeşean este ursul. Valoarea trofeului se calculează în funcţie de blana animalului împuşcat: la peste 350 de puncte, preţul ajunge la 7.000 de euro. Bani frumoşi aduc şi mistreţii, care se plătesc chiar şi cu 750 de euro bucata, dacă lungimea colţilor inferiori este mai mare de 20 de centimetri. În afară de tariful pentru trofeul împuşcat, vânătorii trebuie să mai achite şi tariful pentru organizarea vânătorii, 50 până la 100 de euro de persoană, pentru o zi.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI