ANM a emis Cod portocaliu de ploi torenţiale. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod portocaliu de ploi torenţiale şi instabilitate atmosferică accentuată.

Potrivit ANM, în perioada 20 mai, ora 10.00 – 21 mai, ora 10.00, în Muntenia, Banat, Crișana și în cea mai mare parte a Transilvaniei, Olteniei, Dobrogei și Moldovei, precum și la munte, vor fi averse însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp.

“Astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar de scurtă durată şi pe areale mai restrânse”, se arată în informarea ANM.

În zona Carpaţilor Meridionali şi a Munților Apuseni, precum și în sudul Moldovei și nord-estul Munteniei vor fi ploi abundente și se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 40-60 l/mp.

La peste 1700 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 și 140 cm.

Comments

comments