Ana Stan: Prin pensiile speciale, parlamentarii şi-au făcut un cadou de Crăciun, imoral, pe viaţă! Păcat că numai pentru unii…

790 views

Potrivit legii votate, parlamentarii, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat, a decis Senatul.

 

Se pune întrebarea ce au făcut distinșii parlamentari pentru a merita asemenea pensii speciale, cu ce sunt mai “speciali” aleşii locali față de un profesor, medic, cercetător sau orice altă categorie care muncește în condiții grele și nu sunt recompensați cu venituri suplimentare. “Pensiile nesimţite” au creat în rândul opiniei publice o stare de revoltă, mai ales că pensionarii de rând se bucură că vor primi 5 % în plus la pensie de la anul. Iată şi cum comentează gestul parlamentarilor, notăriţa Ana Stan, una dintre cele mai reprezentative persoane din soccietatea civilă argeşeană.

“Punctul meu de vedere faţă de ultimele acte normative prin care sunt stabilite indemnizaţii suplimentare/speciale pentru aleşii locali şi pensii speciale pentru parlamentari este unul cât se poate de categoric!
Aceste legi sunt profund imorale, dar şi discriminatorii în raport cu restul cetăţenilor care muncesc în această ţară! Preşedintele României ar trebui să trimită aceste legi la Curtea Constituţională, întrucât încalcă art. 16 din Constituţia României privind egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor României.
Aleşii locali, când au dorit să se pună în slujba cetăţenilor, au asumat faptul că veniturile erau cum se ştia, nefiind descurajaţi de acest aspect, ci, dimpotrivă!
Consider că aceste acte normative au trecut prin Parlament extrem de uşor, fără o expunere de motive convingătoare, mai degrabă dorind a fi un cadou de Crăciun, imoral, pe viaţă! Păcat că numai pentru unii…”, a declarat Ana Stan despre aşa zisele “pensii nesimţite”.

Comments

comments