Amenzile de circulaţie se pot plăti gratis, la orice oră, la terminalele ZebraPay

Amenzile de circulaţie pot fi plătite acum şi la terminalele ZebraPay, cea mai mare reţea de terminale de plată de tip self-service din ţară. Şoferii contravenienţi au la dispoziţie peste 900 de puncte de colectare, unde pot achita amenzile în orice zi a săptămânii, indiferent de oră, fără niciun comision. Terminalele ZebraPay solicită doar numele şi prenumele, CNP-ul, numărul de telefon, seria, numărul şi data emiterii procesului verbal, localitatea de reşedinţă şi valoarea care trebuie achitată.
Fiind în format electronic, dovada plăţii amenzii poate fi regăsită cu uşurinţă, în caz de necesitate. În plus, şoferii nu vor mai fi nevoiţi să trimită dovada de plată către secţiile de Poliţie care au emis procesul verbal de contravenţie, aceste informaţii fiind incluse într-un raport trimis zilnic către Direcţia de Impozite şi Taxe din localitatea de reşedinţă a plătitorului.
„Serviciul de plată al amenzilor date de Poliţia Rutieră oferit de ZebraPay vine în ajutorul şoferilor, dar şi al autorităţilor. Şoferii se vor putea încadra mai uşor în cele 48 de ore pe care le au la dispoziţie pentru a plăti jumătate din minimul amenzii, fapt care i-ar putea motiva să o plătească, ceea ce s-ar traduce în încasări mai mari la buget”, a declarat Adrian Badea, CEO ZebraPay. Procedeul de plată al amenzilor de circulaţie este cel mai simplu disponibil, în acest moment, pe piaţă.
Pentru a descoperi cel mai apropiat terminal, posesorii de telefoane inteligente pot descărca o aplicaţie disponibilă atât pentru Android cât şi pentru iPhone. Acestea pot fi găsite pe o hartă sau, dacă introduci în program locaţia unde te afli, aplicaţia îţi indică cel mai apropiat terminal. De asemenea, aplicaţia oferă o listă a tuturor serviciilor disponibile la terminalele ZebraPay!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.