Alianţa USR-PLUS nu poate candida la alegeri! BEC a respins cererea

364 views

Alianţa USR-PLUS nu poate candida la alegeri! BEC a respins cererea. USR și PLUS nu pot candida împreună la alegerile europarlamentare. Biroul Electoral Central a respins candidatura Alianţei dintre cele două partide la alegerile europarlamentare.

Potrivit celor de la partidul lui Cioloş, decizia ar fi fost luată pentru că nici acesta, nici Dan Barna nu ar figura ca președinți ai USR, respectiv PLUS, în Registrul partidelor politice.

Potrivit aceleiaşi surse, ambele partide au solicitat înregistrarea președinților la Tribunalul București, dar până acum nu au primit o decizie definitivă. Cele două formaţiuni politice pot candida însă separat.

Dacian Cioloș, președintele partidului Plus, a declarat, la Digi24, că a fost ales în funcția din cadrul partidului respectând toate regulile democratice, la fe ca Dan Barna, la USR, iar BEC consideră, „în mod abuziv” că nu ar fi înscriși în registrul partidului, acuză fostul prim-ministru.

„E o interpreare a BEC vizavi de o chestiune care este în instanță, în sensul în care la Plus am avut o convenție națională. Eu am fost ales președinte al partidului, respectând toate regulile democratice. La fel și Dan Barna a fost ales la USR. Si eu și Dan Barna suntem președinți ai partidelor noastre, aleși democratic, statutar. BEC consideră, în mod administrativ, pentru că nu suntem înscrieși în registrul partidelor. Pentru asta a respins, ceea ce mi se pare abuziv din partea BEC. În mod normal, după ce am fost aleși președinți, obligația noastră era să notificăm la tribunal decizia noastră, în mod normal această decizie rămâne în vigoare, ori e respinsă și atunci reorganizăm alegeri. Considerăm că atâta timp cât am notificat la tribunal această decizie, aceasta este una valabilă. Există interpretări la BEC care merg în altă direcție. Suntem împiedicați să participăm la alegeri. Cuiva îi e teamă de noi”, a afirmat Dacian Cioloș.

Decizia nu este definitivă, iar USR-PLUS au anunțat deja că o vor contesta la ICCJ.

Comments

comments