Alertă de holeră în România. Anunțul ministrului Sănătății

Tulpina găsită în apele Nistrului nu este periculoasă, deoarece nu produce boala la om, a transmis, vineri, Ministerul Sănătății, într-o informare. În plus, menționează autoritățile, în România nu s-au mai înregistrat cazuri de holeră de 30 de ani.

”Referitor la informațiile apărute în presă, legate de izolarea vibrionului holeric în ape de îmbăiere din Republica Moldova în zona râului Nistru, Ministerul Sănătății din România precizează următoarele:

– Din cauza cazurilor care apar sporadic, Republica Moldova monitorizează apele de îmbăiere neamenajate pentru prezența vibrionului holeric.

– Tulpina izolată nu face parte din categoria celor care provoacă boală la om.

– Holera este o infecție care se transmite pe cale fecal-orală. Consumul accidental de apă contaminată din zone de îmbăiere neamenajate poate duce la infecție în țările unde există o circulație a acestei bacterii.

– În România nu s-au mai înregistrat cazuri de holeră în ultimii 30 de ani.

– Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică, supraveghează în mod curent bolile diareice acute în sezonul estival, iar județele din zonele de frontieră cu Republica Moldova și Ucraina au fost atenționate pentru identificarea rapidă a oricărei suspiciuni de holeră”, transmite Ministerul Sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here