Premieră pe litoralul românesc! Stridii japoneze în Marea Neagră

O sută de kilograme de stridii japoneze tinere (Magallana gigas), importate din Franța, au fost introduse într-un amplasament marin de pe litoralul românesc administrat de investitorul privat Matei Datcu. Timp de un an, evoluția acestora va fi monitorizată de specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”, sub coordonarea cercetătorilor dr. Victor Niță și dr. Magda Nenciu.

Proiectul reprezintă un exemplu concret de transfer al cercetării către mediul economic. Experimentele inițiate de INCDM în 2024, în golful Mamaia, au arătat că stridiile se dezvoltă mai bine la o adâncime de 6 metri decât la 3 metri, specialiștii creând protocoale tehnice adaptate specificului local.

Aceste exemplare de test au în prezent o greutate medie de 10 grame, iar estimările tehnice arată că vor ajunge la aproximativ 100 de grame fiecare la finalul ciclului de creștere. Dacă experimentul în condiții reale de producție va avea succes, cultura stridiei japoneze ar putea deschide o direcție complet nouă de diversificare și dezvoltare economică pentru acvacultura românească.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.