Alegerile parlamentare vor avea loc pe 2 decembrie

Ministrul de Interne Mircea Duşa a declarat că alegerile parlamentare din acest an se vor desfăşura pe data de 2 decembrie, iar în această săptămână va avea loc şedința de Guvern în care se vor lua hotărârile privind desfăşurarea scrutinului. Ministrul Duşa a mai spus că este imposibil să se decidă o dată pentru alegeri în luna noiembrie, la fel ca în 2008, deoarece există o constrângere constituţională privind data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, iar scrutinul nu poate fi organizat mai devreme de 2 decembrie. „Actualul Parlament a fost validat pe 19 decembrie, ori există acea constrângere de 20 de zile, adică, în momentul când se organizează alegerile, preşedintele este obligat de Constituţie, în cel mult 20 de zile, să convoace Parlamentul în şedinţa de constituire. Nu reuşeşti nicicum să ajungi la o dată din luna noiembrie, deci data va fi 2 decembrie, chiar dacă românii sunt chemaţi la vot după două zile de sărbătoare, Sfântul Andrei respectiv Ziua Națională a României”, a spus Duşa.
Conform articolului 63 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept doar în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.