Viorel Ţăpoi este fratele soţiei lui Adrian Prodănel, iar când s-a deschis Motor AG, acesta  a fost angajat de cumnatul său pe post de director. Toate lucrurile au mers ca unse până în vara lui 2010, când Prodănel l-a dat afară din firmă pe Ţăpoi. Luat pe nepusă masă şi în lipsa unor argumente plauzibile care să motiveze concedierea sa, Viorel Ţăpoi şi-a căutat dreptatea în instanţă, solicitând să fie reîncadrat pe post şi să îşi primească retroactiv banii care i se cuveneau din salariu, pentru perioada cât a fost concediat abuziv.

Procesul a fost câştigat de cumnatul lui Prodănel care, pe lângă reîncadrarea în funcţia de director, a mai primit şi drepturile băneşti, în valoare de 36.000 de euro.
Practic, omul de afaceri îşi suspecta cumnatul că divulga informaţii unor persoane străine despre ceea ce se întâmpla în interiorul firmei Motor AG, iar de aici nu a mai durat mult până a luat decizia concedierii acestuia în 2010! Obligat de instanţă să-l reprimească în firmă pe cumnatul său, Prodănel a mimat o posibilă împăcare, însă anul acesta l-a concediat din nou de la Motor AG, de această dată motivul invocat fiind disponibilizări pe fondul situaţiei economice. Cum gestul cumnatului nu a fost pe placul lui Viorel Ţăpoi, acesta l-a dat din nou în judecată pe Adrian Prodănel pentru desfacerea abuzivă a contractului de muncă. Deşi în respectivul proces nu a avut loc, deocamdată, nicio înfăţişare, Viorel Ţăpoi susţine că nu criza economică a dus la concedierea sa, contractul său de muncă fiind desfăcut pe linie disciplinară, sancţiune pe care Prodănel nu o poate susţine cu argumente întemeiate.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI