Adolescent de 16 ani, reţinut de politişti pentru scandal. Şi-a rănit prietenii cu un cuţit

Adolescent de 16 ani, reţinut de politişti pentru scandal. Şi-a rănit prietenii cu un cuţit. Joi, 10 septembrie, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Piteşti au fost sesizaţi cu privire la un conflict între mai mulţi minori, în cadrul căruia doi dintre aceştia au suferit leziuni.

Agresorul, în vârstă de 16 ani, a fost identificat la scurt timp de către polițiști și condus la sediul poliției. Acesta este chiar nepotul fostului senator PSD de Argeş şi fost prefect al judeţului, Constantin Tămagă.

Scandalul s-a produs în Piteşti, şi ar fi fost surprins chiar şi de o cameră de supraveghere din zonă. Din câte se pare, tânărul şi-ar fi rănit prietenii cu un cuţit, superficial, este adevărat, însă ambii au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

După administrarea probatoriului, polițiștii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, l-au reținut pe minor pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie propuse măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.