Avicola Crevedia, al doilea cel mai mare exportator de carne de pasăre din România, după Aaylex Prod, proprietarul Avicola Buzău, a intrat în insolvenţă, la cererea Administraţiei Bazinale de Apă Argeş – Vedea.

Compania Avicola Crevedia a raportat, la finalul anului 2012, afaceri de 383 milioane de lei (aproximativ 85,1 milioane de euro). Firma cu 565 de angajaţi a obţinut un profit net de 1,14 milioane de lei (aproximativ 225.000 de euro). Parte a Grupului Agroli, fondat în 2006 şi controlat de libanezul Rami Ghaziri, Avicola Crevedia este prima societate de tip „avicola” din România. Aceasta a început producţia în anul 1959, fiind prima şi cea mai mare societate de creştere industrială a păsărilor din Europa de Est. Grupul Agroli mai deţine, pe lângă Avicola Crevedia, şi Avicola Tărtăşeşti, Crevedia Express şi Fabrica de Nutreţuri Combinate. Principalele mărci produse şi comercializate de Agroli Grup sunt Avicola Crevedia, La Ferma şi Galo, potrivit informaţiilor postate pe propriul site. Iată şi motivarea instanţei, la cererea de insolvenţă introdusă de Administraţia Bazinală de Apă Argeş – Vedea: „Deschide procedura generală de insolvenţă. Admite cererea formulată de creditoarea Administraţia Naţională „Apele Române” – Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea – Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov (…) pentru deschiderea procedurii insolvenţei… Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei Avicola Crevedia SA, cu sediul în sat Crevedia, Comuna Crevedia, judeţ Dâmboviţa… Numeşte administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Transilvania – Filiala Bucureşti… Fixează termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la data de 28.03.2014. Fixează termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 18.04.2014. Fixează termen pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la data de 6.05.2014 şi termen pentru definitivarea tabelului creanţelor la data de 6.05.2014. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 18.04.2014, ora 12.00, la sediul Tribunalului Dâmboviţa. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Tribunalul Dâmboviţa. Pronunţată în şedinţa publică din 21.01.2014”. Document: Hotărâre intermediară  57/2014,  21.01.2014.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI