Accident în Ungaria cu un autocar românesc. Patru morţi şi 17 răniţi

831 views

Azi dimineaţă, un grav accident, în care au fost implicate autocar şi un TIR româneşti, s-a produs în Ungaria. Ministerul Afacerilor Interne a emis un comunicat de presă referitor la forţele desfăşurate în ţara vecină în ajutorarea răniţilor. Au fost trimise ambulanţe SMURD şi elicopterele medicale de la Arad sunt în aşteptarea ordinului de decolare pentru a aduce răniţii în ţară.

„Ca urmare a situației semnalate la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată cu privire la accidentul produs în această dimineață în Ungaria, în care a fost implicat un autocar românesc, conducerea MAI a dispus trimiterea de personal și echipaje SMURD în sprijinul autorităților ungare.

Pentru a interveni la misiunile de salvare și acordare a asistenței medicale de urgență, la locul evenimentului au fost trimise o ambulanță de terapie intensivă SMURD (UTIM) și două ambulanțe de prim ajutor SMURD (tip B) din cadrul ISU Arad, precum și două autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM) și o ambulanță de terapie intensivă SMURD (UTIM) din cadrul ISU Timiș.

Totodată, la acest moment, elicopterul SMURD din Punctul de Operare Aeromedicală Arad este prealertat pentru a interveni, în cazul în care situația o impune. De asemenea, ISU Arad a pregătit un post medical avansat (spital mobil), care poate fi trimis de urgență în zonă, în caz de nevoie.
La nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Arad și Timiș sunt încheiate protocoale de colaborare cu serviciile de urgență din Ungaria, intervenția comună a structurilor din cele două țări fiind realizată conform procedurilor operaționale stabilite.

Acțiunile salvatorilor se derulează în condiții dificile, având în vedere condițiile meteorologice de ceață densă și vizibilitate redusă.

Accidentul a avut loc pe autostrada M43, la aproximativ 2 kilometri de granița româno-ungară, pe sensul către România. În accident au fost implicate mai multe autovehicule, printre care un autocar cu cetățeni români”・se arată în comunicatul oficial al ministerului.

Potrivit martorilor oculari, în momentul producerii accidentului în zonă era ceață densă și erau avertizări în acest sens de reducere a vitezei, carosabilul fiind umed. În primă instanţă, au fost descoperite mai multe victime decedate, printre care șoferul unui microbuz. Microbuzul respectiv intrase în spatele unui TIR, după care, la rândul lui, a fost lovit din spate de un autocar Eurolines, care a ricoșat în TIR. Imaginile de la fața locului arată că TIR-ul era înmatriculat tot în România, având numere de Brașov. Multe persoane au coborât din autocar pe picioarele lor, părând să aibă o stare bună de sănătate. Șoferul autocarului era, însă, încarcerat.

Comments

comments