Accident cu pieton la Băbana. Șoferul vinovat a fugit

Polițiștii argeșeni au fost chemați azi să facă lumină în cazul unui accident la Băbana, în care șoferul vinovat a plecat de la locul producerii evenimentului. Victima, o femeie de 36 de ani, a ajuns la spital.

„Din verificările preliminare efectuate, a reieșit că un bărbat, de 46 de ani, din Băbana, care conducea un autoturism pe DJ 703E, circulând din direcția Băbana spre Pitești, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul prezenței pietonului pe partea carosabilă, a surprins și accidentat o femeie, de 36 de ani, din comuna Sălătrucu, județul Argeș.

După producerea evenimentului rutier, bărbatul de 46 de ani a plecat de la locul producerii evenimentului rutier, fiind identificat la scurt timp de polițiștii Biroului Rutier Pitești.

În urma evenimentului rutier, femeia a suferit leziuni ușoare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea polițiștilor rutieri, iar verificările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun” a transmis Poliția Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.