Mai mulţi deputaţi PNL au propus un proiect de lege privind renunţarea la plafonarea abonamentelor elevilor navetişti şi decontarea integrală a sumei achitate.

 

„Decontarea abonamentelor de transport emis de operatorii de transport rutier, pentru facilităţile de transport acordate elevilor, prevăzute la art. 84 alin. (3) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se asigură la nivelul integral al acestora”, se precizează în proiect.

Parlamentarii arată în expunerea de motive că din ce în ce mai mulţi elevi abandonează şcoala din motive financiare, iar unul din cinci copii nu-şi permite să plătească nici măcar costurile de transport. Mai mult, în ultimii doi ani, elevii nu au primit contravaloarea abonamentelor sau au primit un decont parţial sau cu întârziere.

În acest moment, abandonul şcolar în România este la o cifră de avarie, 17,5%, iar 20% dintre elevi nu-şi continuă studiile liceale din motive financiare. Autorităţile trebuie să ţină cont de faptul că din 2020 liceul va fi obligatoriu prin Lege, iar unul din cinci elevi nu-şi permite să plătească nici măcar costurile de transport.

Acest proiect de lege vine ca un gest reparatoriu pentru discriminarea generată de decontarea parţială a transporturlui elevilor.

Senatul a respins proiectul de lege. Acesta se află la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor, plenul Camerei urmând să dea votul final.

Comments

comments