A intrat într-un magazin din Pitești și a amenințat vânzătoarea și două cliente

1,174 views

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești l-au identificat pe M.G, de 20 de ani, din comuna Drăganu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Tânărul este bănuit că duminică seara (22 octombrie) ar fi pătruns într-un magazin de pe raza municipiului Pitești, ar fi amenințat vânzătoarea și două cliente și le-ar fi sustras acestora aproximativ 600 de lei. Tânărul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Pitești pentru audieri. În urma administrării probatoriului, acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca în data de 25 octombrie să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de arestare preventivă.

Comments

comments