A început Postul Crăciunului. 40 de zile fără carne, brânză și ouă. Zilele cu dezlegare la pește

În acest an, Postul Crăciunului sau Postul Nașterii Mântuitorului începe luni, 15 noiembrie și se încheie în 24 decembrie. În acest post se obișnuiește ca toți credincioșii să postească de carne, brânză și ouă, în timp ce lunea, miercurea și vinerea se consumă mâncare fără ulei și fără vin. În zilele de marți și joi se face dezlegare la untdelemn și vin. Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având și zile cu dezlegări la peşte, și altele la ulei şi vin.

În zilele de marți și joi, preoții dau dezlegare la untdelemn și la vin, iar în zilele de sâmbătă și duminică, până în 20 decembrie, este dezlegare la ulei, pește și vin. În Ajunul Crăciunului, credincioșii sunt chemați să țină post negru.

Sărbători cu dezlegare la peşte, vin şi untdelemn

21 noiembrie – sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică
– 30 noiembrie – sărbătoarea Sfântului Andrei
– 6 decembrie – sărbătoarea Sfântului Nicolae
– 13 decembrie – sărbătoarea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei
– 18 decembrie – sărbătoarea Sfântului Daniil Sihastrul

În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului, cinstind astfel marea sărbătoare care are să vină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.