Astăzi, 10 august, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și vicepreședintele Marius Nicolaescu au mers pe drumul județean 735 Câmpulung – Bughea de Sus – Albeștii de Muscel, unde s-a turnat asfalt pe o lungime de 6,5 kilometri, în localitatea Albeștii de Muscel.
Lucrările de asfaltare a acestui drum vor continua, la această oră aflându-se în execuție alți 2,1 km, pe raza comunei Bughea de Sus. S-a executat deja fundația cu piatră spartă, iar de săptămâna viitoare va începe să se toarne asfaltul.
Aici, conducerea CJ Argeș s-a întâlnit cu primarii celor două localități, Nicolae Tarbă (Bughea de Sus) și Cătălin Manta (Albeștii de Muscel).
„Acest drum, pe marginea căruia au fost multe discuții, dispute și manipulări, a fost tot timpul în atenția noastră. Întotdeauna am fost sincer cu primarii și cu cetățenii chiar și atunci când am întâmpinat probleme din cauza cărora s-au și oprit lucrările. Este o investiție mare finanțată din bugetul Consiliului Județean Argeș. Mă bucură faptul că peste jumătate din drum a fost deja asfaltat, iar de săptămâna viitoare se va turna asfalt pe următorii 2 kilometri. Per ansamblu, pe infrastructură rutieră, la nivel județean avem proiecte pe fonduri europene, guvernamentale și din fonduri proprii care vizează modernizarea a sute de kilometri. O mare parte au și fost asfaltate, ca exemplu DJ 503 și DJ 504 a căror lungime totală este de 70 de kilometri” – Ion Mînzînă, președinte CJ Argeș.
La rândul lor, primarii celor două comune argeșene au mulțumit conducerii CJ Argeș pentru colaborare și implicarea în proiectele de dezvoltare a localităților.
Valoare proiect – 25.600.000 lei cu TVA.
Executat – 11.000.000 lei cu TVA.
Buget – Consiliul Județean Argeș.