Prefectul Mihai Oprescu cere verificarea preţurilor din magazine după reducerea TVA

Pe 7 aprilie a fost aprobată o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordonanta care stabileşte că, începând cu data de 1 iunie, se va aplica un procent al taxei pe valoare adăugată de 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică.

Normele metodologice ale acestei Ordonante au apărut joi, 28.05., iar începând de luni, 01.06., preţurile la alimentele de bază ar trebui să scadă cu aproximativ 12,1%.

„În acest sens, pentru a verifica şi preîntâmpina situaţiile în care comercianţii ar fi tentaţi să aplice o creştere a preţurilor înainte de această dată pentru a resimţi mai puţin acut reducerea TVA, am cerut instituţiilor judeţene abilitate să înceapă o verificare din timp a fluctuaţiilor de preţ în marile magazine, semnalând orice gen de problemă care ar apărea în acest sens.

În plus, în cursul săptămânii trecute am avut o întâlnire cu reprezentanţii tuturor marilor magazine din judeţ pentru a sublinia importanţa acestei măsuri, faptul că reducerea TVA se va resimţi nu doar în beneficiul consumatorilor şi clienţilor, ci şi în vânzări, fiind o măsură care, ştim că toţi, că stimulează consumul. Din semnalele primite, marile magazine au început deja aplicarea TVA scăzut la produsele menţionate în Ordonanţă, iar ca măsură în plus, pe eticheta acestor produse, va apărea atât preţul vechi, cât şi cel de după reducere”, a declarat prefectul Mihai Oprescu.

La întâlnire a participat şi Gheorghe Rădulescu, director în cadrul Consiliului Concurenţei, practic singura şi cea mai în măsură instituţie să verifice şi să intervină la modificările nejustificate de preţ la alimente. Acesta ne-a asigurat că la nivel naţional se fac în mod constant controale în acest sens, politica de preţ la retaileri fiind ulterior aplicată tuturor judeţelor.

„La nivelul micilor magazine, reprezentantul judeţean a început deja o serie de verificări, urmând să continue şi în perioada următoare, solicitându-i să ne prezinte un raport complet asupra celor constatate. Paralel cu aceste verificari, am solicitat şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor să efectueze controale, deşi, până la acest moment, nu au fost constatate abateri în acest sens”, a mai precizat prefectul Mihai Oprescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.