Asociaţia care a iniţiat proiectul Molivişu se împrumută la bancă 410 miliarde de lei vechi

Deşi la începutul lunii ianuarie 2013, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI Molivişu anunţa cu surle şi trâmbiţe, inclusiv pe SEAP, că a dat drumul licitaţiei în vederea creării infrastructurii generale şi specifice activităţilor de turism din arealul climatic Ghiţu-Molivişu, la acest moment, proiectul s-a împotmolit. Din ce motive? Ei bine, Asociaţia de Dezvoltare nu are banii cu care trebuie să contribuie la respectivul proiect aşa că, la acest moment, intenţionează să contracteze o linie de credit.

Nu greşim dacă spunem că totul se petrece ca în textele lui Caragiale. Este greu de crezut că poţi organiza o licitaţie pentru a achiziţiona ceva în condiţiile în care tu nu ai banii care îţi trebuie! Totuşi, aşa a procedat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Molivişu când a anunţat o licitaţie, la începutul acestui an, în vederea angajării unei firme (sau a mai multora) pentru a începe lucrările la faimosul proiect turistic din zona Arefu. Valoarea respectivei licitaţii se ridica la aproximativ 550 de miliarde de lei vechi, sumă în care erau incluse următoarele lucrări: construcţie centre de recreere, montare telescaune, lucrări de construcţii linii electrice, lucrări pentru conducte alimentare cu apă, lucrări de drumuri. Ei bine, la nici o lună şi jumătate de la publicarea acestei licitaţii, ADI Molivişu a dovedit că nu deţine banii necesari pentru derularea întregului proiect care ar trebui să se întindă pe o perioadă de 36 de luni. Săptămâna trecută, a publicat pe SEAP o nouă licitaţie în vederea contractării unei linii de credit în valoare de 410 miliarde de lei vechi, în vederea cofinanţării marelui proiect.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.