De 8 Martie! 8 femei remarcabile care au influenţat istoria României

În perioada 1-8 martie, Guvernul Românieie a ales să celebreze, pe pagina de Facebook a instituţiei, 8 românce remarcabile care au influenţat istoria României şi au pavat drumul pentru milioane de alte femei în urma lor. Nu numai în România, ci chiar la nivel mondial.

Iată cele 8 doamne şi povestea lor. 

Maria Tănase, „pasărea măiastră” și Regina cântecului românesc

Maria Tănase (1913-1963), supranumită Pasărea măiastră și Regina cântecului românesc, a fost interpretă de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă care a popularizat cântecul popular românesc la nivel internaţional.

În 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York (New York World’s Fair), unde cântă împreună cu orchestra la Casa românească (unul din pavilioanele României). Aici, Maria Tănase are ocazia să-i cunoască pe George Enescu și pe Constantin Brâncuși. La această expoziție au mai participat Dimitrie Gusti, arh. Octav Doicescu, arh. George Matei Cantacuzino ș.a.

În luna aprilie a anului 1954, Departamentul Artelor din Ministerul Culturii a propus decorarea sa cu Ordinul Muncii cls. a III-a. În anul 1955 a fost distinsă cu Premiul de Stat, iar în anul 1957 a primit titlul suprem de Artist emerit.

Astăzi, Maria Tănase trăieşte în sufletele noastre prin cântece preţuite în întreaga lume precum Ciuleandra, Lume, lume ori Cine iubeşte şi lasă.

Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume

Elisa Leonida Zamfirescu (1887 – 1973) a fost prima femeie inginer din lume, şefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României, prima femeie membră AGIR și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, în cadrul căreia a adus o contribuție esențială privind cunoașterea activității femeilor din România.

A fost respinsă de către Școala de Poduri și Șosele din București (azi Universitatea Politehnică) din cauza prejudecăților vremii care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. Fără a renunţa la visul ei, se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități, însă și acolo a fost acceptată cu greu, fiind invocat ca argument chemarea esențială a femeii (Kirche, Kinder, Kuche – biserica, copiii, bucătăria). În timpul studiilor și în laboratoare, era ocolită şi ignorată, însă prin munca ei, a transformat prejudecățile, ostilitatea și privirile batjocoritoare în admirație.

Deși i s-a oferit un post de inginer în Germania, Elisa s-a întors în țară. A participat la război ca membră a Crucii Roşii şi i s-a încredințat chiar conducerea unor spitale de campanie în apropiere de Mărășești. Pentru activitatea sanitară, a fost decorată cu ordine și medalii românești și străine.

A adus o contribuție deosebită la progresul economiei naționale și la afirmarea științei românești, prin lucrările sale originale. S-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcție și de prepararea minereurilor şi de identificarea și analiza unor noi resurse de cărbune, de șisturi bituminoase, de gaze naturale, crom, bauxită sau cupru.

În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare de la Lancester House din Londra, insistând asupra pericolului armei atomice. Aceasta intervenție a fost comunicată oficial la ONU.

Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume

Sofia Ionescu-Ogrezeanu (1920 – 2008) a fost prima femeie neurochirurg din lume.

Supranumită “doamna neurochirurgiei româneşti”, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a devenit prima femeie neurochirurg din lume după ce a a făcut prima operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, deşi era încă studentă. Intervenţia a fost recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005.
A făcut parte din prima echipă neurchirurgicală, considerată echipa de aur, alături de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti şi doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (care i-a devenit ulterior soţ).
În 1996 primește Diploma de Onoare ANFDUR pentru merite de excepție, Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu” și Diploma de Onoare a Confederației Naționale a Femeilor din România. Tot în acel an, 1996, devine membru al Societății Române de Istoria Medicinii, iar în 29 martie 1997, Membru Emerit al Academiei de Științe Medicale. I s-a decernat Diploma de Onoare a A.N.F.D.U.R., Premiul “Inginer Elisa Leonida Zamfirescu”, Diploma de Onoare pentru merite deosebite în promovarea științei și tehnicii în România, Diploma de Onoare a Societății de Istoria Medicinei, Diploma de Cetățean de Onoare al Municipilui Fălticeni și Medalia de Onoare a aceluiași municipiu, culminând cu acordarea celei mai înalte distincții din România, Steaua Republicii, în grad de cavaler, pe care a primit-o la începutul lunii martie 2008.

Prima aviatoare din România: Elena Caragiani-Stoenescu

Elena Caragiani-Stoenescu (1887 – 1929) a fost prima femeie aviator din România.
A fost singura femeie cursant de la şcoala de pilotaj condusă de prinţul George Valentin Bibescu, fapt care a stârnit indignare. La terminarea cursurilor, cererile pentru obţinerea brevetului de pilot civil adresate ministerelor Învăţământului şi Apărării i-au fost respinse de către Spiru Haret şi generalul Crăiniceanu, fapt care o determină să plece în Franţa. Se înscrie la Şcoala Civilă de Aviaţie din Mourmelon le Grand, dă toate examenele şi primeşte, la vârsta de 27 de ani, Brevetul Internaţional de Pilot Aviator, cu nr. 1591, eliberat în 22 ianuarie 1914 de Federaţia Aeronautică Internaţională.

După intrarea României în război, Elena Caragiani-Stoenescu a solicitat să participe, în calitate de pilot, la apărarea ţării, sau să transporte răniţi în spitale, să aprovizioneze cu medicamente sau materiale punctele sanitare de pe front cu avionul, dar este refuzată. Înscrisă în Crucea Roşie ca infirmieră, participă la îngrijirea răniţilor români, într-un spital de campanie din Bucureşti şi, după retragerea armatelor şi instituţiilor româneşti în Moldova, organizează, împreună cu sora ei, un punct sanitar la casa părintească de la Tecuci.

Eroina Primului Război Mondial: Ecaterina Teodoroiu
 

Ecaterina Teodoroiu (1894 – 1917) a fost eroina animată de dragostea de ţară şi spiritul de sacrificiu, care a participat la Primul Război Mondial, murind la sfârșitul bătăliei de la Mărășești în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Odată cu declanşarea Primului Război Mondial, Ecaterina Teodoroiu s-a înrolat într-una dintre primele unităţi de cercetaşe din Bucureşti, cohorta „Păstorul Bucur”, revenind la Târgu Jiu în vara anului 1914 a revenit la Târgu Jiu pentru a activa în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”. La decretarea mobilizării, Ecaterina a ajutat la îngrijirea răniţilor. Date fiind dăruirea şi angajamentul său, la începutul lunii octombrie 1916, Ecaterina a fost chemată la Bucureşti de către Regina Maria.

Venită pe front să-şi răzbune fraţii cu arma în mână, Ecaterina Teodoroiu solicită să fie primită voluntară în Armată. A căzut prizonieră şi a fost rănită de mai multe ori, însă era o luptătoare înnăscută, capabilă de un angajament total, mergând tot timpul pe jos în fruntea plutonului său pe care-l antrena prin exemplul şi însufleţirea sa patriotică, cu toate că purta carabină, cartuşele necesare 160, precum şi grenade. Pentru dăruirea sa, a primit gradul de sublocotenent onorific din partea Maiestăţii Sale Regele Ferdinand.

În august 1917, în tranşeele de pe Dealul Secului, sublocotenenta Ecaterina Teodoroiu a fost izbită în cap de două gloanţe de mitralieră /

Ecaterina Teodoroiu a devenit prima femeie-ofiţer din armata română care şi-a sacrificat viaţa pe câmpul de luptă. Reînhumarea osemintelor Ecaterinei la Târgu Jiu, în 1921, se face cu mare pompă, într-o ceremonie fastuoasă.

Ana Aslan, pioniera gerontologiei medicale mondiale

Ana Aslan (1897 – 1988) a fost medic român specialist în gerontologie, de numele căreia se leagă o îndelungă activitate de pionierat în domeniul gerontologiei medicale mondiale, precum şi crearea primului medicament creat anume să întârzie procesul de îmbatrânire.

Ana Aslan s-a preocupat de gerontologia socială, indicând măsuri organizatorice privind crearea unui sistem de stimulare a activitaților specifice vârstei a treia. A reuşit să impună cercetările româneşti în domeniu pe plan internaţional după ce a prezentat Gerovitalul pentru prima dată lumii medicale internaţionale la Congresul Therapiewoche de la Karlsruhe şi apoi la Congresul European de Gerontologie de la Basel, generând o serie de cercetări de testare şi comparaţie cu produse similare din farmacopeea mondială.

Lucrarea „Tehnica şi acţiunea tratamentului cu Gerovital H3. Precizări după 34 ani de folosire” semnalează faptul că, în urma recunoaşterii pe plan mondial a eficienţei Gerovitalului, au fost iniţiate studii care au confirmat rezultatele cercetărilor româneşti şi, în acelaşi timp, superioritatea produsului românesc comparativ cu produse similare din alte state.

Numeroase personalități internaționale au urmat tratamentul patentat de dr. Ana Aslan, printre care Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali.

Numeroase distincţii internaţionale – Meritto della re­publica Italiana, Cavaler al noii Europe – Italia, Ca­va­ler al Ordinului de Malta – Franţa, Comandor al Or­di­nului Orange Nassau – Olanda, dama di Collare del San­to Graal – Franţa, Citizenship International Award – Fi­lipine, premiul şi Medalia Léon Bernard decernate de OMS pentru contribuţii excepţionale în domeniul me­dicinii sociale şi geriatriei, premiul Fundaţiei Franzheim Franzheim Buckminster Fuller Synergy Trust – dis­tincţie acordată pentru activitatea ştiinţifică în serviciul sănătăţii publice – sunt numai câteva dintre recu­noaşterile internaţionale ale unei activităţi prodigioase pu­se în slujba sănătaţii.

Prima femeie paraşutist din România, campioană europeană şi mondială: Smaranda Brăescu

Smaranda Brăescu (1897 – 1948) a fost prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană şi mondială la parașutism.

Din cauza condiţiilor materiale dificile ale familiei a fost trimisă la Bucureşti, unde a locuit la internatul azilului „Elena Doamna” şi a studiat la Şcoala Normală „Principesa Elisabeta”.În vara anului 1928, la invitaţia inginerului german Heinecke, a plecat la Berlin pentru a urma cursuri de paraşutism, unde a executat primul său salt.

Începe, cu autorizarea Comandamentului Superior al Aviaţiei, o pregătire asiduă, cu ajutorul Inspectoratului General al Aeronauticii, pentru doborârea recordului european şi mondial la săritura cu paraşuta. Se întoarce în România şi începe să se pregătească pentru a putea doborî recordul feminin mondial în ceea ce priveşte saltul cu paraşuta: în Europa 4000 m, iar în America 5384 m.

Dorinţa de a fi recordman mondial a dus-o în SUA. Aici, pentru a depăşi recordul bărbătesc de 21 171 picioare (7233 m), se antrenează la San Francisco, cu acordul Departamentului Apărării, în perioada 7/10 ianuarie 1932. La 19 mai 1932, avionul a atins altitudinea de 24 200 de picioare (7 400 m), de unde a sărit.

La 2 octombrie 1931 câștigă titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri, depășind și recordul american de 5384 metri. În urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur. A fost una din puținii instructori de parașutiști militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost activă ca pilot în „Escadrila Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit şi apoi pe frontul de Vest, în cadrul escadrilei nr. 13, în Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia, fiind decorată cu crucea „Regina Maria”, clasa III, în 1943. Protestează împotriva falsificării alegerilor din noiembrie 1946, semnând, alături de alte personalităţi, un memoriu prezentat Comisiei Aliate de Control. Acesta ajunge în posesia delegaţiei sovietice, iar Smaranda Brăescu este condamnată, în contumacie, la doi ani de închisoare.

 
Lucia Sturdza-Bulandra, prima Mare Doamnă a teatrului românesc

Lucia Sturdza-Bulandra (1873 – 1961) a fost prima Mare Doamnă a teatrului românesc, una dintre marile figuri ale scenei românești, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generații întregi de actori, între care Radu Beligan, Victor Rebengiuc.

Negăsind un post în învăţământ, s-a prezentat la directorul Teatrului Naţional, care, după o singură probă, a angajat-o. În seara debutului, a primit o telegramă de la bunica ei, prin care îi interzicea să poarte pe scenă numele marii familii din care făcea parte, poruncă pe care nu a ascultat-o.

Pe 18 septembrie 1911 a jucat alături de Tony Bulandra cu care, după câteva luni, s-a căsătorit. În 1914 a înfiinţat, împreună cu soţul ei ş.a., Teatrul Regina Maria. Lucia Sturdza-Bulandra – deşi singura femeie – avea cuvântul cel mai greu; autoritară, severă şi exigentă, cu o putere de muncă uimitoare.

Ca actriţă, juca seară de seară, regiza spectacole, făcea turnee, citea, studia piese, discuta cu autori, propunea colaboratori şi în egală măsură hotăra angajările tinerilor după criterii strict personale. În paralel a fost şi profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, unde timp de 30 de ani a format generaţii întregi de actori. După război, este numită în 1947 la conducerea Teatrului Municipal, azi Teatrul Bulandra.

Primeşte mai multe distincţii, cum ar fi Bene Merenti, clasa I, Meritul Cultural, clasa I şi clasa II, Vulturul alb (iugoslav), Ordinul Muncii, clasa I, Steaua Republicii, titlul de Artist al Poporului. În 2013, cu prilejul a 140 de ani de la nașterea actriței, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă comemorativă, cu valoarea nominală de 10 lei, în scop numismatic.