Potrivit declaraţiei ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, fermierii din sectorul vegetal ar putea obține în cursul acestei săptămâni adeverințele necesare pentru a accesa credite-punte, pe baza unei înțelegeri pe care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură o are cu sistemul bancar și cu fermierul.

 

Conform ministrului, se încearcă plata în avans, în condițiile unui an mai dificil din punct de vedere agricol. Acesta a menționat, totodată, că efortul bugetar este uriaș, fiind identificate 850 de milioane de euro care pot fi plătite la sfârșitul lunii octombrie.

„Eu am identificat 850 de milioane de euro pe care le putem plăti la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, astfel încât să facem o infuzie de capital către fermieri, pentru ca aceștia să poată să-și continue activitatea agricolă. Cele 850 de milioane de euro sunt bani pe care-i împrumutăm de la Ministerul de Finanțe, prin Trezoreria Statului, și pe care-i returnăm atunci când banii vor veni de la Comisia Europeană, peste două luni de zile”, a declarat ministrul Agriculturii.

Comments

comments