De la începutul anului şi până în prezent, Serviciul pentru Imigrări Argeş a identificat un număr de 8 persoane care stăteau ilegal în judeţul nostru. În majoritatea cazurilor, cetăţenilor străini li s-au aplicat amenzi contravenţionale şi li s-a impus să părăsească teritoriul României într-un termen de maximum 15 zile sau, după caz, li s-a aplicat şi interdicţia de a mai intra în ţara noastră pe o anumită perioadă de timp. În luna februarie, poliţiştii din cadrul Serviciului Imigrări Argeş au identificat un cetăţean croat care intrase în ţară ca turist, în baza acordului bilateral româno-croat, şi care nu părăsise teritoriul ţării după expirarea perioadei de şedere, adică 90 de zile. În luna martie a fost identificat un cetăţean pakistanez care continua să locuiască în judeţul nostru, deşi anul trecut i se ceruse să părăsească ţara. Întrucât tânărul pakistanez ignorase o dată avertismentul autorităţilor, acesta  a fost condus sub escortă la Otopeni. Un moldovean şi doi chinezi au primit amenzi şi li s-a adus la cunoştinţă că trebuie să părăsească România în termen de câteva zile, după ce s-a stabilit în luna mai că perioada legală de şedere le expirase. Despre primul s-a aflat că stătea în judeţul nostru în baza unui permis expirat de şedere temporară, emis de un stat european, iar cei doi cetăţeni chinezi veniseră în Argeş cu afaceri, însă „uitaseră” să mai plece. În luna iunie, poliţiştii au mai identificat alţi trei cetăţeni străini cu vârste cuprinse între 29 şi 45 de ani, care proveneau din Kosovo,  Canada şi Moldova. Aceştia veniseră în România la studii şi pentru reîntregirea familiilor, însă perioada de şedere le expirase.
Conform comisarului şef Ion Oprea, şeful Serviciului pentru Imigrări Argeş, din luna iunie şi până în prezent a fost o perioadă liniştită, în care nu au mai fost descoperite persoane care şedeau ilegal în ţara noastră. „Din septembrie o să avem destul de muncă, deoarece atunci încep să vină cetăţenii străini. În plus, mai este şi perioada aceasta cu meciurile care se dispută la noi în ţară şi care reprezintă o altă ocazie pentru cetăţenii străini să vină la noi şi să depăşească perioada legală de şedere pe teritoriul României”, ne-a declarat comisarul şef Ion Oprea.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI