ISTORIE Istoria Simfoniei şi cea a lalelelor se spun an de an, cu fiecare nouă ediţie. Povestea începuturilor rămâne însă mereu proaspătă, precum florile ce împodobesc oraşul şi merită repovestită pentru generaţiile care nu erau încă, nici în acea toamnă mohorâtă de 1972, nici mulţi ani mai târziu.
Pentru că povestea naşterii şi istoria sa sunt cu mult mai frumoase decât prezentul Simfoniei, devenită acum un bazar…cu de toate şi fără nimic, ce umbreşte şi maschează, şi la propriu şi la figurat, câmpurile de lalele din rondurile oraşului. Şi, poate, citind despre frumuseţea începuturilor, oamenii acestei vremi vor avea inspiraţia şi stăruinţa de a reveni la origini, la dăruirea întemeietorilor şi la simplitatea şi puritatea demersului acestora.
Primele lalele, aduse de la Arad
Era în noiembrie 1972 când la Piteşti au ajuns primii 3.000 de bulbi de lalele şi 100 de zambile. Fuseseră aduşi de la un floricultor amator, Weill Alois, din Arad, şi de la piaţa de flori din Oradea, iar zona aleasă pentru a fi plantaţi a fost centru oraşului. Probabil că niciunul dintre cei care au avut această iniţiativă, de a înfrumuseţa noua faţă a centrului Piteştiului, nu s-a gândit la amploarea pe care o va lua, în timp, cultivarea lalelelor. Şi nici că micuţele cupe asemănătoare turbanelor turceşti „tulben” – de la care îşi trag şi numele – vor deveni un simbol al oraşului, recunoscut chiar şi peste graniţele ţării.
În primăvara anului următor, 1973, bulbii au înflorit cât se poate de surprinzător, spre bucuria locuitorilor. Încurajaţi de acest succes, floricultorii şi peisagiştii au continuat şi în următorii ani să sporească numărul şi să diversifice soiurile de lalele şi alte flori plantate, dar şi să imagineze alte şi alte aranjamente şi combinaţii de culori şi texturi florale în spaţiile verzi ale oraşului.
Astfel, după cum arată consemnările timpului, în 1975-1976 se ajunsese la un număr de 58.000 de lalele, din 58 de soiuri, 1.000 de narcise, 100 de crocus şi 250 de zambile. Acestea erau aduse de la cele mai bune laboratoare din ţară, dar şi de la vechiul colaborator al oraşului, floricultorul din Arad. Colecţia de lalele a fost amplasată pe strada Victoriei, între Catedrala „Sf. Gheorghe” şi Florăria „Fortuna”, fiind ulterior mutată lângă Teatrul „Al. Davila”.
În acei ani, după cum spunea Nicolae Ernst, fost arhitect-şef al Primăriei între 1977 şi 1993, întreaga conducere a oraşului a lucrat intens la arhitectura spaţiilor libere, neconstruite, rezultate din demolările din acea vreme, ce ştergeau urmele oraşului-târg şi creionau noua faţă a Piteştiului. „A fost un «spirit» de îngrijire a oraşului şi municipalitatea a trebuit să amenajeze vaste zone verzi şi accesele în municipiu, zona Prundu, Craiovei, Podul Viilor etc. A fost o perioadă de muncă şi entuziasm. Oraşul a început să fie iubit de toţi locuitorii!”.
Cu acest intens elan, floricultorii piteşteni au reuşit ca în primăvara anului 1977 să realizeze cea mai frumoasă cultură de lalele, narcise, zambile şi crocus. În aceeaşi perioadă s-a desfăşurat în oraş o consfătuire cu toţi oficialii judeţului, la care au participat deputaţi şi toţi conducătorii întreprinderilor şi instituţiilor judeţene. Printre ei, şi directorul Trustului Pomiculturii Mărăcineni, dr. ing. Ilarie Isac. Nou venit în oraş, Isac a fost impresionat de explozia florală de lumină şi culoare din centru, de ineditul ei. S-a gândit atunci că realizarea edililor de aici trebuie aflată de toată ţara şi şi-a imaginat o posibilă expoziţie de flori, căreia i-a dat şi un nume: „Simfonia lalelelor”. El a fost sprijinit în materializarea ideii de conducerea oraşului din acei ani, Valeriu Nicolescu şi Petre Popa, primarul şi viceprimarul urbei, care au văzut în ideea sa o oportunitate pentru Piteşti de a deveni, mai mult decât era deja, un oraş cochet, plăcut şi atrăgător, un centru de referinţă în arhitectura urbanistică şi în cultivarea florilor.
„O interesantă manifestare dedicată florilor, zonelor verzi, frumosului cotidian – Simfonia lalelelor – Piteşti, ’78” („Secera şi Ciocanul”)
Astfel se năştea, doar un an mai târziu, în 1978, Simfonia Lalelelor. Prima ediţie, desfăşurată între 6 şi 9 mai, a fost, cum era de aşteptat, un subiect de discuţii foarte interesant, reliefat cum se cuvine şi în presa vremii, în ciuda cenzurii şi autocenzurii comuniste. Limbajul de lemn specific nu a distorsionat prea tare realitatea, jurnaliştii fiind prea copleşiţi de ineditul şi amploarea subiectului. „Secera şi Ciocanul”, singurul ziar cotidian judeţean, a prezentat pe larg, în două pagini, cele mai „fierbinţi” noutăţi din culisele acestui spectacol – expoziţie. Titlul ales, unul pe măsură: „O interesantă manifestare dedicată florilor, zonelor verzi, frumosului cotidian – Simfonia lalelelor – Piteşti ’78”. Prima ediţie a „Simfoniei lalelelor” a fost o sărbătoare a întregului oraş, nu doar o expoziţie florală simbolică.
Articolul respectiv menţiona că, în România anului 1978, s-au recoltat 61 de milioane de flori, iar pentru 1980, se preconiza o producţie de 190 de milioane de fire! Piteştiul era lider la producţia de flori, conifere şi arbuşti, cu un milion de răsaduri de flori, 150 de mii de conifere, arbori, arbuşti şi liane din 300 de specii şi soiuri! Edilii de atunci visau un oraş-grădină, cu spaţii verzi de sute de hectare, „cu personalitate floricolă distinctă pentru fiecare cartier”! Una dintre cele mai inedite propuneri pentru următoarea ediţie a fost, în 1978, aceea a inginerului Gheorghe Pacea (unul dintre părinţii „Simfoniei”): stabilirea unor tipuri de jardiniere simple şi uşoare pentru miile de balcoane, care să nu deranjeze aspectul arhitectonic al faţadei blocurilor, făcând astfel ca fiecare locuitor al oraşului să contribuie la „interpretarea” Simfoniei.
Piteştiul avea 200 de hectare de flori şi verdeaţă
Tot „Secera şi Ciocanul”, în 11 mai 1978, nota că suprafaţa spaţiilor verzi era în Piteşti de 200 de hectare, aproape cât jumătate din pădurea-parc Trivale, care avea, conform aceleiaşi surse, un fond vegetal de 500 de hectare! Nu numai centrul civic era oază de verdeaţă, ci şi toate cele 9 cartiere ale oraşului, iar oaspeţii din toată ţara au apreciat atunci cel mai mult faptul că: „distribuirea vegetaţiei s-a făcut ţinând seama de planurile de sistematizare, de amplasarea, forma şi înălţimea construcţiilor. 10 % cu pete şi rabate de flori, 1 % mozaicuri florale şi 89% cu plante diferite în sistem liber şi peluze de gazon”.
Originalitatea sărbătorii de la Piteşti a constat, în opinia jurnaliştilor vremii, „în abundenţa gardurilor vii (peste 60 de km) şi avalanşa de lalele (70.000 de fire din 24 de soiuri)”. Fiecare cartier din Piteşti avea o arhitectură peisagistică individuală: cultură masivă de trandafiri pe Calea Bucureşti, arbuşti de talie medie şi mică în Trivale, flori de sezon, peste 40 de specii, cu înflorire eşalonată de primăvara până toamna, în Găvana II, vegetaţie înaltă cu frunziş, în special răşinoase, în Prundu şi garduri vii în Craiovei. Acestea erau auspiciile sub care, în urmă cu ani de zile, se „auzea” în toată ţara despre „Simfonia lalelelor”. Acum însă, deşi acordurile ei răzbat până în străinătate, de unde oaspeţi de seamă vin în fiecare an, „partitura” nu mai e atât de interesantă şi nici nu mai stârneşte emoţiile de altă dată. Oare de ce?
