3 din 12 ani de şcoală, pierduţi! Elevii români, analfabeţi funcţional după terminarea liceului

762 views

Potrivit unui studiu efectuat de Banca Mondială, elevii români pierd peste 3 din cei 12 ani de formare în sistemul educaţional, fără să înveţe nimic! Peste 40 la sută dintre elevi sunt analfabeţi funcţional chiar dacă au terminat 12 clase. Mai exact, pot citi un text, dar nu îl înteleg.

Concluzia este că elevii îsi petrec mult timp la școală fără a avea și rezultate.

România este și în topul abandonului școlar la nivel european, pe locul trei, potrivit unui studiu Eurostat.

Peste 18 la sută dintre elevi renunță la școală, adica 277 de mii de tineri nu s-au mai întors la cursuri anul trecut.

Mai rău decât noi stau Spania, cu 19 procente și Malta cu 19,6 procente. Cei mai mulți dintre tinerii români renunță la terminarea studiilor pentru că așa a decis familia, pentru că au probleme de sănătate sau pentru că ajung la concluzia că au studiat suficient.

Una dintre cauzele pentru care sistemul de educaţie nu este funcţional este şi faptul că România alocă cel mai mic procent din PIB pentru educație. În acest an au fost alocate 2,98 de procente, faţă de 5,4%, media Uniunii Europene.

Comments

comments