În acest an, echinocţiul de toamnă are loc pe 23 septembrie, duminică, la ora 04:54. Acesta este momentul când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.
Din acest moment, ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie.
Echinocţiul de toamnă reprezintă momentul în care Soarele în mişcarea sa aparentă anuală trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ.