Peste 20 de comune din Argeş şi-au terminat banii pentru şcoli încă din septembrie. La rectificarea bugetară realizată de Guvern în urmă cu două săptămâni, acestora le-au fost alocaţi bani suplimentari pentru a reuşi să plătească profesorii şi utilităţile. Potrivit legii Educaţiei, fiecare şcoală primeşte finanţare „per elev“, fiecărui copil revenindu-i o anumită sumă, în funcţie de mediul unde învaţă, urban sau rural, de tipul şcolii (normal, vocaţional) sau de nivel (primară, gimnazială, liceală). Ce nu au luat în calcul cei ce au scris legea este că în comunele mici din mediul rural, unde numărul copiilor de şcoală este cu atât mai mic, şi care nu pot fi mutaţi sau încadraţi în astă parte, suma ce se strânge în final nu reuşeşte să acopere necesarul pentru salariile profesorilor, plata utilităţilor şi alte cheltuieli obligatorii, cum ar fi reparaţiile curente sau dotările.
În această situaţie au ajuns, potrivit inspectorului şcolar general Florin Gardin, circa 23 de comune din Argeş, care sunt acum restante la plata salariilor pe octombrie, unele parţial şi pentru septembrie şi care nu mai aveau fonduri necesare pentru ultimele două luni ale anului. „La rectificarea bugetară au fost prevăzute pentru fiecare sumele de bani necesare, în plus faţă de costul standard per elev. Din aceşti bani, în noiembrie vor fi achitate toate restanţele la plata salariilor, deci inclusiv salariile pe septembrie şi octombrie!“, ne-a declarat „generalul“ de la Învăţământ.
Printre comunele unde profesorii nu şi-au luat banii se numără Uda, Nucşoara, Beleţi-Negreşti, Săpata, Valea Iaşului, Brăduleţ, Cepari, Cotmeana, Albeştii de Muscel, Dârmăneşti, Ciofrângeni, Dâmbovicioara, Poienarii de Argeş.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI