Pe 2 decembrie 2014 se împlinesc 16 ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Ilie Cleopa.

Părintele Ilie Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Sulița, județul Botoșani, într-o familie de țărani – Alexandru și Ana Ilie, cu zece copii. Trei ani de zile a făcut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea. A intrat în viața monahală în anul 1929, la Mănăstirea Sihăstria.

A fost călugarit în 1937, ales egumen interimar în 1942 la Mănăstirea Sihăstria și stareț în anul 1945. Este transferat la Mănăstirea Slatina din Suceava în 1949, împreună cu 30 de monahi, unde va sta până în anul 1956. Revine la Mănăstirea Sihăstria, devenind duhovnicul întregii obști de aici. Fiind urmărit de securitate, se retrage în 1948 pentru șase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria. Din cauza securității, se retrage între anii 1952-1954, în Munții Stânișoara, împreună cu Părintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Mănăstirea Slatina. În primăvara anului 1959 se retrage pentru a treia oară în pustie, unde se nevoiește mai bine de cinci ani. În 1964 revine în Mănăstirea Sihăstria, și va dedica întreaga viață misiunii duhovnicești până pe 2 decembrie 1998, când trece la cele veșnice.

Casa părintească i-a fost biserică

Părintele Ilie Cleopa mărturisește despre casa părintească: “Aveam o cameră, toată numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul nopții ne sculam, citeam din Psaltire și făceam sute de metanii. Apoi iar ne culcam”. De mic copil, Părintele Cleopa avea multă evlavie la Maica Domnului. La unsprezece ani știa pe de rost Acatistul Bunei Vestiri, după cum spunea: “Eram la desfăcat păpuși în țarină și aveam cartea de rugăciuni ascunsă sub pănuși. Până când venea tata cu căruța cu păpușoi, mai învățam un icos, mai învățam un condac. Și uite așa am învățat Acatistul Maicii Domnului”.

Lupta cu ispitele în casa părintească

Când erau toți frații acasă, mama lor se îngrijea să-i însoare. Spera ca fetele care veneau la clacă, la depănușat porumb, vor deveni soțiile fiilor. Însă aceștia, îndeosebi părintele Cleopa, foloseau acest prilej pentru a le povesti fetelor din “Viețile Sfinților”. Una dintre ele s-a călugarit.

Din mărturiile părinților reținem ca într-una din zile, tinerii din sat au organizat joc cu lăutari în casa familiei Ilie, după obiceiul din bătrâni. Unul dintre frații părintelui Cleopa, Gheorghe, a văzut că icoana Maicii Domnului de pe perete plângea și astfel a înțeles că este păcat. Și așa Vasile, Gheorghe și părintele Cleopa, ieșind din casă, s-au ascuns. Aflându-i mama lor, le-a zis: “De ce ne faceți de râs în sat? Veniți și voi la joc!” Gheorghe și-a crestat, cu cuțitul, ghetele din picioare, spunându-i mamei, care insista ca ei să se întoarcă la petrecere, “cum să vin la joc, mamă, dacă mi s-au stricat ghetele?”. În seara aceea, părinții au înțeles că feciorii lor au ales să-I slujească numai lui Hristos.

Pentru toți avea un cuvânt de mângâiere

Orice persoană ajunsă la părintele Cleopa primea un cuvânt de mângâiere. De la el nu pleca nimeni trist. Și asta pentru că în el a vorbit, a trăit și trăiește duhul lui Hristos. Când ajungeai la el și cereai un cuvânt de învățătură, spunea: “De ce ați venit la un hârb legat cu sârmă?”. Făcea această mărturisire, pentru că știa că orice răspuns vine de la Hristos. Și din această neîncetată petrecere cu Hristos, striga neîncetat: “Mânca-v-ar Raiul!”.

Trecerea la cele veșnice

Duminică, 29 noiembrie, părintele Cleopa dădea sfaturi și binecuvânta pe cei ce veneau la el. De la ora 16.00 nu a mai răspuns la nicio întrebare și a stat nemișcat pe scaunul său de spovedanie, ca într-o răpire, mai mult de 11 ore. S-a deșteptat luni dimineața la ora 3.30. Miercuri dimineață, la ora 2.20, ucenicul său a anunțat că părintele Cleopa a trecut la cele veșnice. Trupul neînsuflețit al părintelui Cleopa a fost coborât din chilie în sunetul clopotelor și așezat în biserica veche a mănăstirii. Aici a fost privegheat permanent de monahi, preoți și numeroși credincioși. Slujba înmormântării sale a fost săvârșită pe 5 decembrie. Părintele Cleopa a fost așezat în mijlocul cimitirului, alături de iubitul său duhovnic, ieroschimonahul Paisie Olaru.

Ne așteaptă și astăzi, tainic, la chilia și mormântul său

Când vezi că zilnic ajung la chilia părintelui Cleopa zeci de credincioși, nu-ți rămâne decât să afirmi: duhul părintelui Cleopa este viu la Sihăstria. Ajuns aici, pleci mângâiat, întărit și binecuvântat. E minunat să vezi că la mormântul părintelui sunt în orice zi lumânări aprinse și flori. E semnul prezenței.

“Să aveţi către Dumnezeu inimă de fiu, către aproapele inimă de mamă şi către voi minte de judecător.” Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa. (sursa:eparhiaargesului.ro)

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI