Luni, 25 martie 2013, Ziua Poliţiei Române, a fost una cu adevărat specială pentru 137 de poliţişti argeşeni, care şi-au văzut munca răsplătită cu avansarea în grad şi pentru alţi 10 ofiţeri, apreciaţi cu premii simbolice. Cu acest prilej, Poliţia argeşeană a ieşit şi în stradă, de data aceasta la paradă, nu la intervenţie. Mascaţii şi câinii poliţişti, dar şi tehnica de luptă şi armamentul din dotare au impresionat publicul ce a asistat la parada de pe Strada Mare şi a vizitat expoziţia din Piaţa Milea. Autorităţile locale, preşedintele CJ, Constantin Nicolescu, prefectul Cristian Soare şi primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, împreună cu proaspătul inspector-şef al IPJ Argeş, comisarul-şef Petre Ioniţescu, au primit onorul din partea viitorilor poliţişti, o parte dintre copiii actualilor poliţişti, îmbrăcaţi regulamentar, în ţinută, croită pe măsura lor.
În ceea ce priveşte premierile, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au fost avansaţi în grad 47 de ofiţeri şi 87 de agenţi de poliţie, care au împlinit stagiul minim în gradul profesional şi 3 agenţi de poliţie avansaţi înaintea îndeplinirii stagiului minim, la excepţional. Pentru activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute în anul 2012 au fost acordate plachete câtorva unităţi care s-au remarcat în mod special: Serviciului Rutier, Poliţia Municipiului Câmpulung şi Secţiile rurale Călineşti şi Schitu Goleşti. Tot pentru merite deosebite în domeniul lor de activitate au fost premiaţi şi o serie de poliţişti: comisarii-şefi de poliţie Negoescu Cătălin şi Dănuţ Dinu – purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, inspectorii de poliţie Mătăsaru Ionel şi Biţoiu Adrian – Gheorghe şi inspectorul principal de poliţie Iordache Laurenţiu – Georgian.
De asemenea, pentru activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute în anul 2012 au fost acordate diplome de excelenţă următorilor poliţişti: comisar de poliţie Bălan Mihăiţă, inspector de poliţie Dina Bogdan-Ion şi Dudoi George-Laurenţiu, agenţi principali de poliţie Arindoiu Daniel-Nicolae şi Pănescu Marius-Adrian, agent şef de poliţie Stănciulescu Gabriel – Mihai şi agent-şef principal de poliţie Bican Nicolae.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI