Fondul de Mediu va finanţa în acest an 11 programe. Apare şi „Rabla pentru electrocasnice”

În 2017, vor primi buget 11 programe de mediu, a precizat meţi ministrul Mediului, Daniel Constantin. El a anunţat continuarea programelor deja cunoscute, printre care „Rabla” şi „Rabla Plus”, „Casa Verde” şi „Casa Verde Plus”. De asemenea, el a anunţat şi apariţia programului „朿abla pentru electocasnice”・

„În momentul de faţă, din finanţare AFM şi din banii pe care îi avem în Ministerul de Finanţe din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, vrem să finanţăm nu mai puţin de 11 programe în acest an. Probabil că, în săptămânile următoare, vom lansa un prim set de măsuri care să vizeze o soluţie pentru ceea ce înseamnă înlocuirea taxei de timbru, de fapt înlocuirea sistemului şi să ne asigurăm că nu avem maşini poluante pe străzile unde avem aglomeraţie foarte mare. Odată cu această soluţie, probabil că vom lansa şi o campanie de conştientizare, apoi măsura cunoscută sub denumirea de „Rabla”, dar şi „Rabla Plus” – adică maşini electrice pentru care vom acorda o valoare poate dublă faţă de anul trecut, coroborată în acelaşi timp cu staţii electrice de încărcare, în mai multe zone. În afară de aceste măsuri, sunt şi altele care au fost şi anul trecut – „Casa verde” şi „Casa verde plus”. Apoi, mă refer la un program pe care dacă vreţi îl putem denumi „Rabla pentru electrocasnice”. Cred că este nevoie şi aici, pentru că avem ţinte şi în domeniul respectiv”, a subliniat Daniel Constantin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.