Cadouri și surprize pentru copiii instituționalizați din Pitești, de Ziua Internațională a Copilului

Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate „Sfinții Constantin și Elena” Pitești (C.S.C.C.D.), din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, organizează acțiunea ,,O lume de copil – O lume sigură”.

Evenimentul prilejuit de marcarea Zilei Internaționale a Copilului va avea loc joi, 31 mai, în Parcul Ștrand din Pitești, începând cu ora 10.00. Copiii instituționalizați vor desfășura o serie de activități recreative: tenis, cross, desene pe asfalt, volei, fotbal, precum și jocurile copilăriei.

Sunt invitați reprezentanți ai unor instituții publice: Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș, Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional, precum și reprezentanți ai presei. La eveniment, vor fi prezenți și partenerii ai C.S.C.C.D. „Sfinții Constantin și Elena” Pitești: Rotary Pitești, Clubul Interact și Școala Gimnazială Traian Pitești. Pentru a marca festiv Ziua Internațională a Copilului, beneficiarii complexului vor fi premiați cu diplome de participare, cadouri și vor avea parte de o serie de surprize.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.