Zoofilia, considerată infracțiune și pedepsită cu până la 7 ani de închisoare

Noi reglementări care modifică și completează legea privind protecția animalelor au fost promulgate, vineri, de președintele Klaus Iohannis. Printre acestea se regăsesc dispoziții care definesc zoofilia drept ”cruzime față de animale” ori care stabilesc pedepse mai mari pentru cei care chinuie animale ori le folosesc în lupte ilegale.

Pedepsele cu închisoarea pentru cei care își bat joc de animale vor fi majorate. Cei găsiți vinovați vor primi de la șase luni și până la trei ani. De asemenea este prevăzută și posibilitatea acordării de amenzi.

Noile pedepse majorate, cuprinse între șase luni și trei ani, sunt prevăzute pentru:

Intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative. În această categorie intră tăierea urechilor, a cozii, a corzilor vocale, îndepărtarea chirurgicală a ghearelor etc.;

Despărțirea puilor de mamă, până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață, în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioadă minimă specifică speciei pentru înțărcare va fi pedepsită prin noua lege.

Folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.

Pedepse cu închisoare de la un an și până la cinci ani sau amendă pentru:

Folosirea animalelor sălbatice, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane sau alte spectacole similare;

Folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizare;

Practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;

Rănirea cu intenție a animalelor.

În condițiile în care stăpânii unor animale săvârșesc două din faptele de mai sus își vor pierde animalele. Acestea vor fi preluate de autorități și adăpostite în locații speciale, în vederea adopției sau a valorificării, în condițiile legii.

De asemenea, dacă sunt condamnați pentru una dintre faptele prevăzute mai sus, instanțele vor putea să interzică celor în cauză să dețină animale pentru o perioadă cuprinsă între unu și cinci ani.

Pedepse cu închisoarea până la 7 ani pentru zoofilie

Noul act normativ aplică pedepse cu închisoarea cuprinsă între 2 până la 7 ani pentru următoarele infracțiuni:
Uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
Schinguirea animalelor;
Organizarea de lupte între animale sau cu animale;
Zoofilie.

Amenzi sporite pentru cei care își înfometează animalele

Prin proiectul de lege este introdusă o prevedere clară conform căreia nu reprezintă infracțiune, sterilizarea animalelor sau rănirea/uciderea unui animal ca reacție la atacul violent al acestuia.

Încălcarea obligației stăpânilor de a oferi un adăpost corespunzător animalelor, înfometarea sau însetarea acestora, refuzul de a acorda asistență medicală va fi sancționată cu amenzi cuprinse între 3.000 și 12.000 lei. (foto ilustrativ)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here