Firma contractantă a lucrărilor de reabilitare urbană a decis că vineri va deschide şantierul şi în centrul oraşului.

Zona cuprinsă în acest proiect, care va fi reorganizată total, se referă atât la parcarea primăriei, cu intrarea din Bulevardul I.C Brătianu, între clădirea primăriei, noua Casă a Căsătoriilor (fosta vilă Coandă) şi viitorul centru multifuncţional, precum şi parcarea de pe partea opusă a Străzii Mari, în spatele blocului cu Librăria Eminescu.

„Noi am început deja să relocăm tot ce e al municipalităţii din zonele care vor intra în reabilitare, adică să replantăm florile şi arbuştii, să luăm mobilierul… Constructorii mi-au promis că vor intra în forţă şi nu vor sta mult! Teoretic, termenul limită este decembrie, odată cu tot proiectul, dar sper ca în septembrie să nu mai fie pe aici, că oricum va fi destul deranj!”, a spus viceprimarul Cornel Ionică.     

Comments

comments