Ziua Internațională a Animalelor, sărbătorită prin „EduxanimaArt”, un spectacol de înaltă ținută

Despre relația om – animal am vorbit, de ziua internațională a animalelor, într-un spectacol-eveniment de excepție organizat de Eduxanima, la Filarmonica Pitești, cu invitați și public de elită. “Protejarea animalelor este datoria noastră și dreptul lor” am transmis, noi toți, prin artă, muzică, poezie și prin impresiile exprimate de reprezentanții organizațiile partenere Eduxanima și PETA Germania și a celor mai importante instituții din județul Argeș care au implementat programele Eduxanima sau susțin și apreciază activitatea Eduxanima” – Carmen Arsene, președinte Eduxanima.

Încă de la intrare, publicul a admirat Expoziţia de grafică şi pictură „Relaţionarea om – animal”, realizată pentru onorarea animalelor în această zi specială dedicată lor – lucrări impresionante ale elevilor Liceului de Arte “Dinu Lipatti” Pitești.

Pe scenă au urcat:

Talentata violonistă Sofia Butaru care, acompaniată la pian de prof. Titi Radu, a interpretat piese celebre, ce au emoționat și încântat publicul.

Anca Giura, profesor de arte vizuale la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Piteşti, coordonator activităţi din partea liceului in relaţia de colaborare cu organizaţia Eduxanima, a subliniat sensibilitatea mesajelor transmise prin intermediul Artei – limbajul universal al iubirii, cât şi implicarea extraordinară a elevilor şi profesorilor în realizarea lucrărilor din cadrul Expoziţiei de grafică şi pictură.

Actorul Puiu Mărgescu care, prin poemul „Câinele de la pod”, a transmis oamenilor în ce fel iubirea și loialitatea unui câine din stradă își pune amprenta pe sufletul și conștiința noastră.

Mult iubita poveste “Molly” , din broșura programului educațional Eduxanima, a fost adusă în atenția publicului prin interpretarea actriței Mirela Dinu și a elevilor săi din cadrul Liceului de Arte Pitești.

Elevii școlii “Ion Minulescu” Piteşti sub îndrumarea prof. Mărioara Florea ne-au povestit, printr-o scenetă sugestivă, cum să ne protejăm planeta și animalele, astfel încât să trăim într-o lume mai bună și mai curată.

Carmen Arsene, președinte al organizației Eduxanima  a vorbit despre ce înseamnă beneficiile unei atitudini empatice și despre pașii pe care i-a făcut România și omenirea în general în ultimii ani „Atitudinea compasională și empatică sunt factori, care nu aduc doar un beneficiu pentru animale, ci și un beneficiu enorm pentru oameni, prin creșterea calității vieții din punct de vedere etic, printr-o mai bună relaționare cu semenii noștri”.

Sylvie Bunz, director de proiecte speciale de la PETA Germania, invitatul special, a impresionat publicul în primul rând prin discursul său în română – limba pe care a învățat-o special pentru a înțelege și comunica cu oamenii din România. A vorbit despre importanţa programelor pe care le derulăm împreună în județul Argeș. “În urmă cu 7 ani, PETA și Eduxanima au pus aici, la Pitești, piatra de temelie pentru proiectul nostru comun. Împreună putem face lumea mai bună pentru animale.”

Prof. Cătălina Dumitraşcu, Inspector Şcolar General Adj. care a reprezentant Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, partenerul Eduxanima pentru programul educațional derulat în școli, a vorbit despre succesul programului și efectele lui benefice pentru copii, prin înțelegerea modului de relaționare corectă cu animalele, efecte ce se extind și asupra relaționării dintre oameni.

Andra Arsene, Manager organizaţia Eduxanima dar şi prezentatorul evenimentului, acompaniată la pian de prof. Titi Radu, prin recitarea poeziei „Suflet de maidanez”, a genialului poet Dan Rotaru, a transmis un mesaj puternic ce a sensibilizat și emoționat publicul.

Reprezentantul Instituției prefectului – județul Argeș, Dragoş Predescu, Director al Cancelariei Prefectului a spus un „nu” clar eutanasiei, ca și metodă de rezolvare a situației animalelor fără stăpân și a lansat un îndemn spre sterilizarea tuturor animalelor ca și strategie unică și etică.

Și Mihai Georgescu, Primarul comunei Călineşti, cea mai mare comună din județul Argeș, unde Eduxanima derulează în parteneriat cu primăria, unul dintre programele de sterilizare, a subliniat eficienţa sterilizării și beneficiile aduse comunității.

Prof. Georgiana Gogoescu – Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Mioveni a relatat cum copiii au devenit prieteni cu animalele în urma lecțiilor Eduxanima, susținute pentru două generații de copii, iar numeroși copii au și adoptat animale de companie din adăposturi.

Printre invitații din public s-au numărat personalități de elită ale județului Argeș, directori de instituții, oameni de cultură, designeri, cadre didactice, tineri viitori artiști ai liceului de Arte Pitești – oameni interesați în a întâlni empatia, compasiunea, binele și binecuvântarea oferite de prezența animalelor în viață noastră.

Mulțumim reprezentanților tuturor instituțiilor invitate, care ne-au fost alături, mulțumim tuturor oamenilor minunați din public, care au trăit, împreună cu noi, emoțiile frumoase și înălțătoare transmise de cei de pe scenă. Mulțumim PETA Germania pentru parteneriatul exemplar și onorant pe care îl avem de 7 ani și ne bucurăm că ați fost alături de noi, ca întotdeauna!” a mai spus Carmen ARSENE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.